“Te-ai consultat cu membrii familiei, cu doctori, cu terapeuți de terapii complementare, cu profesori…și ai decis să îți trimiți copilul / copiii la grădiniță sau la școală. Toamna aceasta, mai mult ca niciodată, peste așteptatele afecțiuni de sezon, avem o amenințare in plus printre noi…și asta face ca îngrijorarea ta să fie și mai accentuată. Pe de altă parte, nici dacă te numeri printre susținătorii ideii de școală online în detrimentul prezenței fizice la clasă, nu ești mai liniștit/liniștită, întrucât trebuie să ții cont de implicațiile privind efectele timpului îndelungat petrecut în fața computerului asupra dezvoltării creierului copiilor și de asemenea, de lipsa socializării cu alte persoane înafara membrilor familiei, atât de necesară copiilor.
Ce e de făcut, în acest cerc vicios în care toți părinții ne învârtim?!” 

Homeschooling-ul e o variantă în care tu, ca părinte, ai putea controla mai bine comportamentele care ar putea să-i dăuneze copilului, inclusiv timpul petrecut la computer, întrucât tu îi faci orarul și îi predai lecțiile. Dar rămâne, și în acest caz, riscul contactării virusului cu fiecare ocazie în care părăsești casa și intri într-un spațiu public, magazin sau altundeva… Așadar, soluția este să ne pregătim imunitatea cât de bine putem și să avem încredere că totul va fi bine. Cum putem face însă, să avem imunitate la întoarcerea în colectivitate, azi, în contextul pe care îl trăim? Poate recomandările noastre îți vor fi de folos:

Imunitatea din sala de clasă (indiferent dacă se află la școală sau acasă)

Întâi de toate, să spunem că la imunitate se poate lucra nu numai acasă ci și în sala de clasă, unde profesorii pot schimba aerul, la propriu, purificându-l și crescând gradul de oxigenare cu ajutorul uleiurilor esențiale și ajutându-și astfel elevii să rămână sănătoși, să se concentreze mai bine și să facă din experiența de învățare una super placută.

Mai mult, Cercetătorii Universităţii Northumbria din Marea Britanie au ajuns la concluzia că uleiul esenţial de Rozmarin, spre exemplu, are un efect benefic asupra funcţiei cognitive la copiii de vârstă şcolară, sprijinind memoria şi îmbunătăţind performanţa academică (studiul a implicat 40 de copii, jumătate dintre ei fiind expuşi la aroma de ulei esenţial de Rozmarin care a fost folosit într-un difuzor în sala de clasă, iar restul elevilor nefiind expuşi la nicio aromă). 

Alte uleiuri esenţiale doTerra care sunt cunoscute pentru efectele lor benefice asupra memoriei şi atenţiei sunt: Măghiran (Marjoram), Tămâie ( Frankincense), Mentă (Pepermint), Portocală Sălbatică (Wild orange), Mega, precum şi blendul DDR Prime.

Tot în sprijinul elevilor și profesorilor vine și uleiul esențial Calmer (lavandă, mușețel roman, ylang ylang, lemn de Buddha), foarte folositor pentru înlăturarea stresului, în timp ce blendul On Guard (coajă de portocale, cuișoare, frunze de scorțișoară, scoarță de scorțișoară, frunze de eucalipt și frunze/flori de rozmarin) poate ține răcelile departe de copii, dacă este folosit difuzat, aplicat topic diluat conform vârstei, luat intern sub forma de beadlets ( e cazul copiilor peste 6 ani ) sau chiar folosit sub forma de spray antiseptic, pentru a curăța mânuțele sau chiar și suprafețele din sala de clasă.

Imunitatea din…masca de protecție

Mai mult, specialiştii recomandă uleiurile esențiale pentru a-i ajuta pe cei care sunt nevoiţi să poarte măşti de protecţie pe perioade îndelungate. Doctorii de la University Health System au început un studiu privind utilizarea uleiurilor esențiale pe măștile de protecție. Scopul este reducerea problemelor cauzate de purtarea măștilor, printre care: anxietatea, oboseala, durerile de cap și dificultățile de concentrare dar și o respirație îngreunată. 

Iată uleiurile recomandate pentru a fi aplicate pe măști: Lavanda – împotriva anxietății; Portocala – pentru efectul de înveselire; Lămâia – pentru proprietățile de purificare; Menta – pentru durerile de cap; Eucalipt – pentru sprijinirea respirației. Aplicați una-două picături pe interiorul măştii, de preferinţă în lateralele măştii de protecţie. În funcţie de persoana care poartă masca (elev sau profesor), se aleg uleiuri esenţiale mai blânde sau mai intense.

Cel mai eficient dezinfectant?!

Spray-ul igienizant pentru mâini, On Guard Purifying mist, de la dōTERRA, purifică mâinile prin efectul său de curățare profundă a pielii și nu rămâne pe piele, având o uscare rapidă. Ingredientul activ obținut în mod natural, alcoolul etilic certificat USP, alături de uleiurile de portocală sălbatică, cuișoare, scorțișoară, eucalipt și rozmarin ne indreptățește să il considerăm un dezinfectant foarte efficient. 

Mai mult, sprayul se poate folosi foarte des pentru că, spre deosebire de alte soluții de dezinfectat, On Guard are o formulă hidratantă ce nu va usca pielea iar mirosul este unul plăcut grație extractului natural de măr. Aplicarea ușoară a spray-ului îl face să fie perfect pentru luat la școală, serviciu, deplasări în afara casei sau călătorii.

Kit de uleiuri gata pregătite pentru copii

În al doilea rând, chiar dacă tu ca părinte nu poți fi lângă copil în timpul petrecut de acesta la grădiniță sau școală, ca să îi administrezi uleiurile, e bine să știi că în kitul pentru copii de la doTerra există uleiuri destinate folosirii directe de către copii! Acestea sunt gata preparate și ambalate într-un mod prietenos, inclusiv în sticluțe-breloc ce pot fi agățate la ghiozdan.

Caută pachetul doTERRA Kids Collection. Este un pachet complet ce conţine blenduri de uleiuri esenţiale, gata de folosit, concepute special pentru copii. Şapte blenduri unice de uleiuri esenţiale create pentru dezvoltarea minţii, corpului şi emoţiilor unui copil: Thinker, Calmer, Stronger, Rescuer, Steady, Brave și Tamer.

Rețete de folosit uleiurile, pentru părinți

Nu în ultimul rând, pentru a fi totul la îndemâna ta ca părinte, în această perioadă dificilă, îți oferim reţetarul pentru o familie sănătoasă pentru a putea folosi uleiurile din “Home Essentials Kit” și ” Family Essentials Kit” cu maximă eficiență și la adevărata lor valoare.

Source