Pe lângă reinventarea permanentă, unul dintre conceptele cele mai apreciate la Teatrul Elisabeta este Poftă de teatru, o experiență puțin cunoscută la noi, dar cu mare succes în țările din vest, numită și Dinner and a show. Dacă la această „rețetă” se adaugă numele cunoscute ale unor actori îndrăgiți de publicul românesc, succesul este garantat.
Sub umbrela conceptului Poftă de teatru, joi, 28 septembrie, piesa Aproape rude îi aduce pe aceeași scenă pe Andreas Petrescu, Doina Teodoru, Costina Cheyrouze și Alexandru Prica.
O comedie bulevardieră veritabilă, după textul Relatively Speaking al autorului Alan Ayckbourn, Aproape rude, în regia Ralucăi Ghervan, îmbină situațiile comice cu adevăruri umane, adesea cinice. Triunghiul conjugal, pus într-o lumină nouă, scoate la iveală problemele cuplurilor implicate. Greg (Alexandru Prica) descoperă în dormitorul lui Ginny (Doina Teodoru) o pereche de papuci bărbătești care nu îi aparțin. Plecând de la această premisă, spectatorii vor asista la întâlnirea dintre Ginny, Greg și amantul femeii, pe care Ginny îl prezintă drept tatăl ei. Când în scenă intră și soția așa-zisului tată, lucrurile iau o întorsătură neașteptată pentru toți cei implicați.
Pe lângă premierele anuale ce reușesc să aducă publicului spectacole de renume internațional, Teatrul Elisabeta organizează cursuri pentru copii și adolescenți, prin Academia de Teatru Tânăr Elisabeta, dar și spectacole pentru studenți ce își propun să îi apropie pe tineri de autori autohtoni consacrați, cum este I.L Caragiale. Prin această abordare, Teatrul Elisabeta dorește să convingă controversata generație Z că, indiferent de modelele promovate de social media, cunoașterea patrimoniului cultural românesc, dar și interacțiunea umană facilitată de artele spectacolului, rămân elemente esențiale în viața lor.
Spectatorii pot achiziționa bilete la avanpremiera “Aproape rude” de pe restaurantelisabeta.ro.