Asociația E.D.I.T anunță o nouă inițiativă, de această dată de educație seismică, finanțată de Fundația Comunitară București, în cadrul programului pentru cutremure și alte dezastre majore, Bucureștiul Pregătit.

Pentru susținerea cursurilor de educație seismică, 15 traineri au fost pregătiți de către specialiști/ingineri pe cutremure. Cei  15 traineri vor  susține cursuri interactive pentru 5.000 de liceeni din capitală. Programul ”ShakeUp!”, sub umbrela ”România în siguranță”, se va desfășura în licee în perioada 27 februarie 2023 – 27 aprilie și are scopul de a informa tinerii despre dezastrele naturale de tipul cutremurelor majore, la ce să se aștepte în timpul unui seism puternic, cum să se  pregătească și care este comportamentul recomandat imediat după cutremur.

În fața dezastrelor, pregătirea comunității este vitală pentru a proteja viața și siguranța celor mai vulnerabili dintre noi: copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități și animalele de companie. Creșterea nivelului de conștientizare și informare a locuitorilor orașului, prin instruirea elevilor din cele 30 de licee, pot face o diferență majoră în reducerea numărului de victime. Programul cuprinde informații detaliate despre tot ceea ce trebuie să facem pentru a ști să ne protejăm în caz de cutremur, dar și o parte practică, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU)  .” a declarat Ion Arseni, Co-Fondator Asociația E.D.I.T

Prima unitate de învățământ din capitală care va beneficia de educație seismică este Colegiul Național „Sfântul Sava” din sectorul 1. Aici, 150 de elevi din clasele a IX-a și a XI-a vor participa la cursurile teoretice care cuprind noțiuni despre planul de urgență al familiei, noțiuni de siguranță în timpul și după cutremur. Aceste cursuri vor fi livrate de trainerii formați de specialiști în domeniu și vor include informații despre cum să acționeze într-o clădire sau în afara acesteia și cum să se organizeze pentru a evita panica și confuzia. Învățarea acestor măsuri de siguranță este vitală pentru siguranța copiilor, dar și pentru protejarea întregii comunități. Alături de Asociația E.D.I.T, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU) va susține un exercițiu demonstrativ de prim ajutor.

Până la data de 13 martie 2023, programul „ShakeUp” va fi implementat în următoarele licee din sectorul 1: Colegiul Național „I.L. Caragiale”, Colegiul Naţional ,,Aurel Vlaicu”, Liceul Teoretic „Jean Monnet” și Colegiul Național „Tudor Vianu”. Urmând ca până la data de 27 aprilie 2023 să se finalizeze implementarea în toate cele 30 de licee participante.

 „București este una dintre capitalele europene cele mai vulnerabile la un seism major. Cu o densitate mare a populației și clădiri vechi, orașul ar putea suferi pagube semnificative în cazul unui cutremur major. Deși ne este greu să vorbim despre asta, avem cu toții responsabilitatea să ne pregătim și să ne informăm corect. Derulăm campanii de informare pe tema pregătirii individuale pentru cutremur și cunoaștem nevoia mare de informare și pregătire a copiilor și tinerilor, pentru că sunt lucruri pe care chiar le putem face pentru a ne crește șansele de a fi mai bine în caz de cutremur, iar tinerii primesc foarte bine soluțiile care vin către ei, pe înțelesul lor. Ne bucurăm că am găsit în Asociația E.D.I.T un partener cu experiență de lucru în școli, care ne va ajuta să avem o generație informată, pregătită pentru dezastre.” a adăugat Ilinca Apetrei, Program Manager, Fundația Comunitară București.

Impactul pozitiv al programului „ShakeUp” va răsuna dincolo de siguranța copiilor în timpul unui cutremur. Învățarea măsurilor de siguranță la cutremur va avea un impact asupra societății în general, în sensul că va crește gradul de conștientizare și pregătire în cazul unui dezastru natural.

Source