Iată cine face parte din juriul concursului de debut literar „Primul Roman“, ediția a II-a:

PREȘEDINTELE JURIULU: DOINA RUȘTIDOINA RUŞTI a scris romane cu miză socială puternică, apreciate de critica literară, traduse și premiate, între care cele mai cunoscute sunt: Fantoma din moară (2008), Lizoanca (2009), Zogru (2006), dar și trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). Cel mai recent roman al său este Paturi oculte (2020), urmat de un volum de povestiri: Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot (2022). Traduse în peste 15 limbi, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze și de recenzii laudative în numeroase publicații internaționale. Printre cele mai recente traduceri se numără ediția a doua a romanului L’omino rosso (2021, Roma), The Book of Perilous Dishes (2022, Londra), Zogru (2022, Marsilia). Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009.

Doina Ruști coordonează colecția Biblioteca de Proză Contemporană, la Editura Litera, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București.CRISTINA BOGDANCristina Bogdan este conferențiar și decan la Facultatea de Litere a Universității din București. Specialistă în istoria mentalităților și antropologie culturală, cu un doctorat în filologie (co-tutelă româno-franceză), obținut în 2007, face parte din numeroase organizații academice naționale și internaționale. A publicat numeroase studii și cărți, cea mai cunoscută fiind „Moartea și lumea românească premodernă. Discursuri întretăiate“ (2016), volum nominalizat la Premiile „Observator cultural“, pentru cea mai bună carte de eseuri a anului 2016. A prezidat mai multe evenimente internaționale, printre care și cel de⁠-⁠al XIX⁠-⁠lea Congres dedicat studiilor despre Dansurile macabre și arta macabră în general(București, 2021). Este și editorul-șef al revistei FicțiuneaOPTmotive.EMANUELA ILIEEmanuela Ilie este conferenţiar universitar, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. Este autoarea mai multor volume de critică și istorie literară: Fantastic şi alteritate, Editura Junimea, 2013; Hieroglifele poeţilor, Editura Timpul, 2008; Basarab Nicolescu. Eseu monografic, Editura Timpul, 2008; Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Curtea Veche, 2009; Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane. Autori. Cărţi. Teme, Editura Fundaţia Culturală Poezia, 2011; Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Institutul European, 2013; Corpuri, exiluri, terapii,Editura Cartea Românească Educaţional, 2020. A coordonat, editat sau co-editat mai multe volume colective. Face parte din colegiul de redacţie al mai multor publicaţii și deţine o rubrică permanentă în „Convorbiri literare“. Pentru activitatea critică, a primit mai multe premii și distincţii, cel mai recent fiind Premiul naţional pentru critică literară, acordat de Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Armenilor din România.

LIGIA PÂRVULESCU Ligia Pârvulescu este scriitoare, câștigătoarea premiului I, ediția I a concursului „Primul roman“. A absolvit cursurile Facultății de Drept a Universității București și pe cele ale Facultății de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative București, urmate de un master în Muzeologie și Patrimoniu Cultural. A urmat cursuri de dans și de istoria artei, precum și cursuri de muzică la Școala de Artă București. A publicat poezii în revistele literare FamiliaOglinda LiterarăSubcapitolDLITE etc. În 2014 debutează cu volumul de poeme Fluvii de asfalt, Casa de Editură Max Blecher. Pentru romanul Translucid a primit premiul „Primul roman“, 2021, acordat de Editura Litera, unde a fost publicat în același an. Romanul a primit Premiul „Chrysalis“ (2022) al European Science Fiction Society/EUROCON Award (Luxemburg, 2022).CLICK AICI PENTRU A CONSULTA REGULAMENTUL OFICIAL AL CONCURSULUI 

Invitația de a participa la concurs este înaintată persoanelor fizice cu cetățenie română, cu vârsta de peste 18 ani, care nu au publicat niciun roman până la data definitivării concursului, respectiv nicio operă epică unitară, mai lungă de 25.000 de cuvinte.

Textul înscris în concurs poate aborda orice temă, respectând canoanele speciei literare (roman). Va conține minimum 60.000 de cuvinte și maximum 120.000 de cuvinte. Textele creațiilor literare vor fi scrise în limba română, editate în Word, cu diacritice și cu ortografia în vigoare. Fontul folosit va fi Arial, de mărimea 12, la 1,5 rânduri (spațiul între rânduri va fi de 1,5).Creațiile literare se vor trimite pe e-mail, în format doc. (ca atașament), la adresa [email protected] (între 1 și 21 august) și vor fi însoțite în mod obligatoriu de Fișa de participare, cu următoarele date personale: nume, prenume, vârsta, adresa poștală, adresa de e-mail, număr de telefon, titlul romanului înscris în concurs, o scurtă descriere a acestuia (max. 150 de cuvinte), numărul de cuvinte.

VĂ REAMINTIM CĂ PERIOADA DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI ESTE: 1 AUGUST–29 SEPTEMBRIE 2022 ȘI INCLUDE PATRU ETAPE:

Etapa 1: 1 august-21 august – ÎNSCRIEREEtapa 2: 22 august-15 septembrie – JURIZAREEtapa 3: 16 septembrie – ANUNȚAREA CÂȘTIGĂTORILOREtapa 4: 29 septembrie – FESTIVITATE DE PREMIERE

Source