Laboratorul de chimie „CONIL Fun Science Lab” – o altă reușită a Asociației Conil!

          Pe ultima sută de metri a amenajării Laboratorului „CONIL Fun Science Lab” prietenii noștri de la Asociația Medicover ne-au oferit o mână de ajutor, achiziționând o parte din stclăria și consumabilele necesare în Laboratorul de chimie. Copiii tipici și cei cu nevoi speciale din Asociației CONIL se vor bucura de un laborator modern, în cadrul căruia știința devine mult mai interesantă, distractivă și fascinantă.

În laboratorul „Fun Science” copiii vor avea posibilitatea nu doar de a experimenta lucruri extraordinare ci mai ales vor avea posibilitatea de a intelege mai bine concepte teoretice. Astfel, clasicul laborator de chimie este transformat într-un loc în care răspundem curiezității copiilor prin ateliere și experimente colorate, distractive și pline de dinamism.

Orele de școlarizare la care participă și micuții atipici sunt structurate în conformitate cu planul individual de intervenție al fiecărui copil cu nevoi educaționale speciale. Datorită acestui Laborator modern de Chimie, „Fun Science”, copiii Lumii Conil beneficiază de o programă educațională completă!

Asociația CONIL este recunoscătoare pentru sprijinul venit din partea Asociației Medicover! Copiii speciali ai Lumii CONIL sunt nerăbdători să descopere tainele științei în „CONIL Fun Science Lab” din cadrul Centrului Multifuncțional CONIL!

Source