Dacă ați ajuns aici înseamnă că ați trecut deja de o extracție dentară sau urmează în viitorul apropiat și doriți să aflații mai multe detații despre ce recomandări au medicii stomatologi în cele ce urmează.
Vom detalia pe larg tot ce trebuie să știți și câteva sfaturi utile oricărui pacient care își dorește tot ce e mai bun pentru dinții și zâmbetul său.
Ce reprezintă mai exact o extracție dentară?
Este o procedură chirurgicală care se desfășoară în cabinetul medicului stomatolog chirurg și are ca rezultat extragerea unui dinte care nu mai poate fi salvat printr-un tratament obișnuit sau care, prin prezența lui pe arcadă, împiedică alinierea corectă a dinților învecinați sau erupția acestora.
Când și cum se procedează în astfel de cazuri?
Extracția dentară se efectuează după realizarea și analizarea unor seturi de radiografii și mai ales după administrarea anesteziei locale, injectabile sau de tip spray.
În urma unei extracții datorate unei probleme de neremediat, în dantură rămân goluri inestetice care nu se pot rezolva pe cale naturală. Chiar dacă nu vă dați seama, golurile dentare nu sunt doar probleme de ordin estetic, acestea pot aduce și nereguli la nivel funcțional.
Probleme ce apar o dată cu pierderea dinților
– Mușcătură incorectă
– Vorbire defectuasă
– Alinierea greșită a dinților învecinați
– Retracția osului maxilar
– Retracția gingiei
– Probleme masticatorii
– Recomandarea medicilor stomatologi în astfel de situații
Implant dentar Galați este acea rădăcină artificială sau în termeni medicali, componenta din titan în formă de șurub realizat din materiale perfect biocompatibile cu osul maxilar, care are ca scop înlocuirea unuia sau a mai multor dinți lipsă.
Cele mai importante caracteristici ale implantului dentar Galați
– Este 100% biocompatibil cu osul maxilar
– Poate susține o lucrare protetică fixă pentru pacienții care doresc să scape de proteza mobilă
– Readuce încrederea de sine
– Cea mai eficienta modalitate de a înlocui dinții lipsă
Această procedură este dureroasă?
Este unul dintre cel mai răspândite mituri întâlnite de medicii din ramura stomatologiei. Vă putem asigura că nu doare! Tehnologia a avansat foarte mult în ultimii ani, atfel încât nu se mai pune problema despre durere atunci când mergem la stomatolog.
Adevărul este că inserarea unui implant dentar Galați nu doare, această procedură se face sub efectul anesteziei. La începutul termenului de acomodare, după inserare, este posibil să apară mici disconfortui mai mult decât suportabile care se pot ameliora cu ajutorul analgezicelor slabe.
Puteți solicita oricând o programare în cabinetele noastre pentru a fi informat în mod corect despre tot ce presupune tratamentul cu implant dentar Galați. Vă așteptăm cu drag pentru o programare!
Contact:
Str. Constantin Brâncoveanu, nr. 4, parter, bloc DL2, scara 2, apartament 38, parter, mun. Galați, Județ Galaţi.
0770774886
www.implantoart.ro