Proiectul Ora de poveste 2023 – La final: zece vedete au citit povești românești copiilor din diasporaProiectul Ora de poveste 2023 – La final: zece vedete au citit povești românești copiilor din diaspora

PROUD – Romanian Online School, școala online de limba română cu sediul în New York, a încheiat cea de-a doua ediție a proiectului “Ora de poveste – Povești românești pentru copiii români din diaspora”, un proiect desfășurat cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni, din cadrul Guvernului României.

“Ora de poveste” a organizat, de-a lungul a zece ediții săptămânale, întâlniri online cu copiii români din diaspora – în cadrul cărora au fost citite povești în limba română – clasice și actuale – de către zece personalități marcante ale prezentului (actori, scriitori, jurnaliști etc) – personalități care devin, astfel, un reper demn de urmat și un exemplu în sine pentru dezvoltarea frumoasă și echilibrată a copilului.

PRIMA SESIUNE DE LECTURĂ A PROIECTULUI “Ora de Poveste” a avut loc pe 10 iunie 2023, iar accesul a fost ???????, pe bază de înscriere.

Sesiunile de lectură ale poveștilor românești au avut loc în perioda 10 iunie – 12 august, în fiecare sâmbătă, și au fost adaptate la fusurile orare din Europa și Statele Unite. În cadrul proiectului au participat:

– 10 IUNIE – Rareș Prisacariu (7 ani, câștigătorul concursului “Românii au talent 2023”)

– 17 IUNIE – Virgil Ianțu (realizator TV, autor de carte pentru copii, muzician)

– 24 IUNIE – Sandra O’Connor (psiholog)

– 1 IULIE – Andreea Marin (realizator TV)

– 8 IULIE – Andreea și Ionuț – Echipa HaiHui în Doi (blogger de călătorie)

– 15 IULIE – Maia Morgenstern (actriță)

– 24 IULIE – Ovidiu Niculescu (actor, muzician)

– 29 IULIE – Oimpia Melinte (actriță)

– 5 AUGUST – Anca Manolescu (actriță)

– 12 AUGUST – Iv Cel Naiv (Răzvan Soare – poet și autor de carte)

În elaborarea acestui proiect am pornit de la premisa că trăim într-o lume tot mai tehnologizată, o lume a rețelelor sociale dar, paradoxal, a unei comunicări tot mai slabe. Copiii devin dependenți de gadget-uri electronice, și își pierd răbdarea în a derula acțiuni de lungă durată. Până și emoțiile sunt, mai nou, exprimate prin intermediul unor pictograme. Atrași de mrejele ecranelor, copiii nu mai acordă atenție poveștilor, iar imaginația este învinsă de screen-touch-uri.

“Iubirea pentru lectură poate schimba viața unui copil, poate schimba cursul unei generații și poate duce la o mai bună înțelegere a naturii umane. Ne exprimăm convingerea că putem oferi acestor copii bucuria și satisfacția resimțite de copiii de altă dată, la finalul unei povești. Totodată, ne asumăm misiunea de a sădi, în acești copii tot mai pasionați de tehnologie, sămânța iubirii pentru poveștile românești”, a spus Delia Pavel, Manager de proiect și coordonatorul Școlii PROUD.

Proiectul “Ora de poveste” susține participarea cât mai largă și mai implicată a copiilor români din diaspora, în universul literar românesc, față de care pierd tot mai mult contactul. Proiectul are drept scop principal creșterea accesului la informație culturală și la educație mixtă a copiilor din diaspora, al căror acces la tradițiile și literatura română este tot mai limitat. Toți copiii au dreptul să viseze și să spere, așa că imaginația lor trebuie stimulată cu ajutorul poveștilor și a persoanelor care le-ar putea deveni modele.

“Necesitatea acestui proiect a apărut în urma constatării directe a faptului mă majoritatea cursanților noștri (copii din familii de români, care s-au născut în noua lor patrie), au pierdut contactul cu literatura română, atât din cauza faptului că timpul părinților lor este limitat și nu le permite aprofundarea lecturilor în sânul familiei, cât și pentru că operele scriitorilor români nu fac parte din curricula învățâmântului frecventat de acești copii” – a declarat Madalina Roman, responsabil comunicare.

Proiectul se desfășoară cu sprijinul exclusiv al Departamentului Românilor de Pretutindeni, iar accesul copiilor este GRATUIT.

7 thoughts on “Proiectul Ora de poveste 2023 – La final: zece vedete au citit povești românești copiilor din diaspora”

Comments are closed.