În perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2023, la Galeriile Senat – Combinatul Fondului Plastic din București, are loc ediția a 7-a a Slow Coffee Festival.

Festivalul este considerat „Cel mai important eveniment al cafelei de specialitate din România„, iar intrarea este liberă pentru toți iubitorii și pasionații de cafea.

La această editie, la care vizitatorii sunt așteptati cu multe surprize:
– se desfășoară Campionatul Național de Aeropress (AeroPress este un dispozitiv manual pentru prepararea cafelei);
– se organizează ateliere și prezentări pentru cei care doresc să-și deschidă un coffee shop sau vor să se specializeze în acest domeniu;
– este dedicată o zonă expozițională bogată in produse pe bază de cafea și echipamente specifice.

Prăjitoria cu povești participă pentru a doua oară, consecutiv, la eveniment. Suntem bucuroși să facem parte din această comunitate, a iubitorilor de cafea, dar și a celor care își doresc un mediu sustenabil și cât mai prietenos cu natura.

Pe parcursul a aproximativ trei ore, sâmbătă, 30 septembrie 2023, de la 14:45 la 18:00, preparăm  cafea prajită de noi, pe care o oferim spre degustare participanților.

În același timp, am pregătit și un punct de vânzare pentru cei seduși de aromele noastre, unde răspundem și curioșilor care vor să afle cât mai multe despre cafeaua noastră.

În acest an, festivalul vine cu o provocare nouă: „No paper cups/fără pahare de unică folosință”. Fiecare vizitator va trebui să vină fie cu un recipient de acasă, fie să-l achiziționeze de la festival, la prețuri promoționale.

Provocarea pe care o aducem la Slow Coffee Festival, fiind primul Festival din România fără pahare de unică folosință, este mare, dar împreună putem reuși să schimbăm comportamentul de consum zilnic al clienților noștri.

Primul pas este cel de conștientizare, care este poate cel mai dificil de realizat. Totul, însă, are un început și știind că împreună cu partenerii noștri facem echipă, avem încredere că vom reuși„, menționează organizatorii evenimentului.

Cafeaua nu este doar un cuvânt. Cafeaua este o lume, pe care te așteptăm s-o descoperi la Prăjitoria cu povești din Câmpina.

Despre Prăjitoria cu povești SRL
Întreprindere socială de inserție care a pornit la drum pe 24 februarie 2022, în Câmpina.

90% din profit este redirecționat către cauze comunitare, culturale, educative și, în același timp, calificăm tineri din grupuri vulnerabile în meseria de barista.

Prăjitoria cu povești, compania care a adus conceptul de cafea de specialitate proaspăt prăjită și preparată în Câmpina, organizează evenimente culturale, promovează produse artizanale ale producătorilor locali, formează tineri care-și fac și ucenicia în cafeneaua noastră.

Povestea noastră este disponibilă pe prajitoriacupovesti.ro.

Source