Ce este implantul mamar?

Implantul mamar este o procedură chirurgicală care constă în punerea unor proteze mamare în vederea obținerii unui aspect voluminos al sânilor. Poate fi nevoie, în unele cazuri, și de o mamoplastie – atunci când mamelonul coboară mai jos decât pliul submamar, iar sânul trebuie astfel ridicat. 

Această operație este, de fapt, o procedură de chirurgie estetică prin care se urmărește schimbarea aspectului sânilor folosindu-se implanturi de silicon care există sub mai multe forme, acestea putând fi adaptate tuturor tipurilor de corp. 

De ce să apelezi la operația estetică pentru mărirea sânilor?

Atunci când vrei să îți schimbi dimensiunea și aspectul sânilor, este important să te gândești la motivele pentru care a apărut această dorință. Vrei ca silueta ta să aibă un aspect îmbunătățit sau dorești ca sânii tăi să fie mai fermi după sarcină? Este vorba despre impactul psihologic al modificării aspectului sânilor sau despre un alt fel de motivație?

De cele mai multe ori, femeile aleg să beneficieze de această procedură chirurgicală, deoarece consideră că sânii lor sunt prea mici în comparație cu restul corpului, că volumul acestora s-a modificat prea mult după sarcină sau doresc să își reconstruiască sânul după o ablație. 

Oricare ar fi motivul, beneficiile sunt asigurate: o operație de implant mamar te va ajuta să îți îmbunătățești aspectul pe care îl are corpul tău și, în acest fel, să câștigi mai multă încredere în propria persoană. 

Cum alegi chirurgul potrivit pentru o astfel de intervenție?

Unul dintre aspectele importante pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când este vorba de această operație se referă la alegerea chirurgului potrivit. Este important ca acesta să aibă competențele necesare în chirurgie plastică, reconstructivă și estetică, să îți inspire încredere, să te asculte și să te înțeleagă. În acest fel, te vei asigura că și după operație îți va răspunde la orice întrebare și te va ajuta cu orice eventuală problemă care va putea apărea. 

Specialiștii de la Be perfect care realizează proceduri de chirurgie estetică îți vor asigura rezultatele deosebite pe care le vei obține, iar Dr Bortolini va reuși, prin profesionalism și dedicare, să te ajute să obții sânii la care ai visat. 

Source