Abandonată timp de mai bine de 30 de ani, Grădina Alhambra din București promite ca, începând cu anul acesta, să fie un spațiu care va găzdui numeroase evenimente culturale – de la spectacole și concerte la seri tematice, expoziții sau instalații new-media.

Grădina Alhambra din strada Constantin Mille nr. 13 face parte dintr-un ansamblu de monumente istorice, alături de fostul Cinematograf Capitol. Cele două spații au avut momentul lor de glorie în perioada interbelică, atunci când se numărau printre cele mai râvnite locuri de petrecere a timpului liber. În prezent, ansamblul se pregătește să intre într-un proces de reabilitare, menit să păstreze și să pună în valoare arhitectura originală, modernizând totodată spațiile prin intermediul tipurilor de evenimente prezentate. Proiectul de reabilitare aparține Asociației Culturale Teatrul Independent Elisabeta, care a revitalizat clădirea istorică din Bulevardul Regina Elisabeta 45, în prezent sediul Teatrului Elisabeta.

În acest moment, asociația a făcut primii pași în direcția procesului de reabilitare a celor două spații: Grădina Alhambra a fost amenajată, astfel încât să poată găzdui evenimente culturale în condiții de siguranță. Oaspeții se vor putea delecta cu spectacole de succes, preparate culinare savuroase și băuturi răcoritoare sub cerul liber, chiar în inima capitalei. Ulterior, ambele spații vor fi recondiționate și redate vieții culturale a Bucureștiului, prin evenimentele, valorile și atmosfera pe care le vor promova.

Primul eveniment găzduit va avea loc în data de 26 august, și va fi un concert de pop-opera al grupului Ad Libitum Voices. Înființat în 2012, la Cluj-Napoca, este unul dintre puținele grupuri vocale din România ce adoptă stilul pop-opera, având o activitate artistică bogată. Cei 4 soliști care alcătuiesc grupul sunt colaboratori activi ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, dar și ai altor instituții artistice din țară.

În data de 27 august, un alt tip de concert se va desfășura pe scena Grădinii Alhambra – The Cuban Project, un proiect prin care muzica și dansurile cubaneze sunt revitalizate. Muzicienii Harvis (voce și trompetă), El Niño (voce și percuție) și Omar Secada (voce și pian) vor fi acompaniați de un DJ și de două perechi de dansatori, iar seara promite să se transforme într-o petrecere cubaneză, care va anima centrul Bucureștiului.

Informațiile și biletele pentru cele două evenimente sunt disponibile pe www.TeatrulElisabeta.ro.

Source