La 4 februarie 1923 a fost inaugurat, în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria, Palatul Cercului Militar Național. Construit „ca locaș pentru întruniri și pentru marile recepțiuni și solemnități militare”, după cum se arată pe site-ul instituției, Palatul a fost considerat „Podoaba Capitalei”, împreună cu alte construcții somptuoase (cum ar fi clădirea Muzeului Național de Istorie a României, Palatul CEC, Palatul de Justiție) asigurând Bucureștiului numele de „Micul Paris”.

Impresionată de măreția și splendoarea construcției, regina Maria nota în jurnalul ei: „În această dimineață am avut inaugurarea Cercului Militar. Mare ceremonie, cu toți ofițerii din București, mitropolitul etc. Splendidă clădire! A fost începută cu mulți ani în urmă și resursele au fost întotdeauna prea reduse ca să fie terminată. În sfârșit, este gata complet”. 

Proiectul construirii unui palat al oștirii datează de la sfârșitul sec. al XIX-lea, însă săpăturile fundației au început în anul 1911, în timpul mandatului ministrului de război Nicolae Filipescu, pe locul fostei Mănăstiri Sărindar. Lipsa banilor, dar și unele evenimente sociale, cum ar fi răscoala din 1907, au avut un impact nefast, întârziind execuția lucrărilor. Purtând semnătura arhitectului Dimitrie Maimarolu, proiectul a ținut seama de preferințele epocii (stilul neoclasic eclectic, de inspirație franceză), fiind o sinteză între elemente preluate din arhitectura clasică antică și cele ale Renașterii târzii.

Pentru prezenta emisiune, Romfilatelia a ales clădirea Cercului Militar Național, edificiu unicat al patrimoniului național, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,30 lei. De asemenea, sunt redate: intrarea principală a Palatului (din strada C. Mille) pe timbrul cu valoarea nominală de 3 lei, pictura „Gornistul” (pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei) și cele două perechi de cariatide ce străjuiesc extremitățile Sălii de Marmură (pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei).

Romfilatelia le mulțumește reprezentanților Cercului Militar Național pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

  

Emisiunea va fi disponibilă de joi, 2 februarie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online:  http://romfilatelia.ro/store/.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

[email protected]

Source