Succesiunea, denumită și ca moștenire, presupune transmiterea patrimoniului unei persoane care a decedat către moștenitorii săi de drept. Ca să poți intra în posesia unei moșteniri, din punct de vedere legal, trebuie să îndeplinește o serie de condiții:

–        să ai capacitate succesorală;

–        să nu fi nedemn de a moșteni;

–        să ai vocație la moștenire.

Moștenirile sau succesiunile sunt de două feluri:

–        legale;

–        testamentare.

Există cazuri în care moștenirea legală și cea testamentară coexistă. Iar din punct de vedere legal, singurul caz în care moștenirea testamentară o exclude pe cea legală este atunci când nu există rezervatari și s-a instituit un legatar universal.

Cum are loc procedura de succesiune?

Procedura de succesiune se deschide la data decesului persoanei care lasă ca moștenire patrimoniul său. După producerea acestui eveniment, așa cum este menționat și în Noul Cod civil, moștenitorii care au vocație la succesiune își pot exercita dreptul de opțiune succesorală, drept prin care pot să accepte succesiunea sau să renunțe la ea.

Ce presupune acceptarea succesiunii?

Succesiunea poate fi acceptată în mod voluntar sau forțat. De asemenea, dacă este vorba de o acceptare voluntară, aceasta poate avea loc în mod expres sau tacit. Acceptarea voluntară expresă a succesiunii presupune ca moștenitorul să-și însușească titlul de erede printr-un act autentic sau, după caz, sub semnătură privată. Pe de altă parte, acceptarea voluntară tacită are loc atunci când eredele face un act care nu i-ar fi permis decât prin calitatea lui de moștenitor. Și în final, acceptarea forțată este acea faptă prin care un moștenitor ascunde un bun succesoral fără a-i înștiința pe comoștenitorii acestuia, cu scopul de a și-l însuși.

Ce presupune renunțarea la succesiune?

În comparație cu acceptarea succesiunii care poate fi și tacită, renunțarea la succesiune nu poate fi decât expresă și chiar solemnă deoarece ea trebuie făcută printr-o declarație specială de renunțare, semnată în fața unui notar public.

Ce implică dezbaterea succesiunii?

Există două moduri prin care poți deschide o procedură de succesiune:

– pe cale notarială;

– pe cale judecătorească.

La notar se pot dezbate doar succesiunile în cazul cărora moștenitorii se înțeleg și își împart de comun acord bunurile din patrimoniul persoanei decedate. Dar dacă nu există o astfel de înțelegere, atunci se poate apela la instanțele de judecată, unde, cu sprijinul unui avocat succesiune se va încheia în final o tranzacție.

Ce acte de succesiune sunt necesare pentru instanță?

Primul act de succesiune necesar într-o sală de judecată este încheierea de la notar, un act întocmit de acest specialist în situația în care moștenitorii nu s-au înțeles la părțile din patrimoniu care revin fiecăruia.

Pe lângă această încheiere de la notar, la fel de necesar este și certificatul de deces al persoanei care lasă moștenirea întrucât nu se poate vorbi de o procedură de succesiune cât timp proprietarul patrimoniului care face obiectul moștenirii este încă în viață.

Se mai cer actele de identitate ale moștenitorilor, dar și alte acte care să dovedească gradele de rudenie cu persoana decedată precum: certificatul de căsătorie al soțului supraviețuitor sau certificatele de naștere ale descendenților.

Nu în ultimul rând, mai sunt necesare și orice alte acte care atestă averea persoanei decedate. Acestea pot fi: contracte de vânzare cumpărare sau acte de proprietate, iar pe baza acestora se poate stabili masa succesorală.

Cât costă o procedură de succesiune?

Prețurile se pot schimba de la an la an, dar cheltuielile pe care trebuie să le ai în vedere atunci când deschizi o procedură de succesiune sunt:

– stabilirea calității de moștenitor – o taxă fixă pe care trebuie s-o plătească fiecare moștenitor în parte;

– stabilirea masei succesorale – aceasta se calculează ca un procent din valoarea totală a masei succesorale;

– cereri de raport – de asemenea, și acestea se calculează ca un raport, dar de data aceasta nu din valoarea masei succesorale, ci din bunurile a căror raportare se solicită;

– cereri de partaj – un raport din valoarea masei partajate.

Când se ajunge în instanță, procedurile de succesiune pot fi destul de complicate. De aceea, în astfel de situații, este bine întotdeauna să apelezi la un avocat succesiune pentru a evita orice surprize neplăcute și a primi partea de moștenire care ți se cuvine pe drept.

Source