quick legal.quick legal.

Quick Legal o companie inovatoare din România, a câștigat vizibilitate la nivel
internațional, apărând în presa norvegiană și evidențiind contribuția semnificativă a
Granturilor SEE și Norvegiene la dezvoltarea afacerilor românești.
Cu o abordare revoluționară, Quick Legal oferă servicii juridice personalizate prin
intermediul unei soluții digitale bazate pe inteligență artificială și algoritmi care
conectează instant utilizatorii cu cei mai potriviți avocați specializați pe nevoia lor. Echipa
din spatele QuickLegal a modernizat modul în care serviciile juridice sunt furnizate,
aducând mai aproape profesioniștii din domeniul juridic de cetățeni și de business-urile
locale printr-o soluție unică pe piața serviciilor juridice din România.
Misiunea fondatorilor, 3 avocate din România dar cu o experiență internațională, este:
„mai multă predictibilitate și transparență atât în privința informațiilor de interes
public cât și a serviciilor juridice ce trebuie văzute ca o parte normală și necesară
într-o societate sănătoasă. Credem că prin informarea corectă a cetățenilor asupra
legii și prin creșterea încrederii acestora în serviciile juridice oferite de către avocați,
vom aduce un plus de valoare mediului de afaceri și a celui juridic din România.”
Håkon Haugli, CEO al Innovation Norway, a subliniat impactul pozitiv al Granturilor SEE și
Norvegiene în sprijinirea afacerilor din România, evidențiind faptul că 40% dintre
proiectele finanțate prin aceste granturi au parteneri norvegieni. Procesele rapide de
alocare a fondurilor și eficiența acestor granturi încurajează inovația și creșterea
economică în țara de implementare.
„Îmi place foarte mult elementul revoluționar a ceea ce faceți la QuickLegal”
spune Håkon Haugli, CEO al Innovation Norway, în cadrul întâlnirii din luna septembrie din
București, ca parte din vizita sa în România. Susținerea primită prin fondurile EEA și
promovarea proiectului QuickLegal în presa din Norvegia nu pot decât să confirme
importanța și necesitatea unor astfel de soluții inovatoare pe piața serviciilor juridice.