“Ne-am dorit să aducem ceva diferit publicului din Timișoara, iar Cargo Berlin – Timișoara, spectacolul manifest dezvoltat de către cei de la Rimini Protokoll , alături de noi, Teatrul Basca , a fost exact conceptul de teatru inovator pe care Timișoara avea nevoie să-l vadă. Răspunsul timișorenilor a fost pe măsură la fiecare reprezentație – copleșitor, mulțumim! Ne-am bucurat să vedem că fiecare spectacol , fiecare tură, a fost o experiență pozitivă pentru spectatorii noștri”, a precizat Ana-Maria Ursu, managerul Teatrului Basca din Timișoara. 

Ea a mai descris experiența de lucru cu o companie de teatru precum Rimini Protokoll ca fiind remarcabilă și inspirațională și a subliniat colaborarea strânsă și inovatoare dintre cele două echipe, care a adus o perspectivă fresh și creativă în procesul de creație a spectacolului Cargo Berlin-Timișoara.

“Așa cum spectacolul a fost o întreagă experiență, și colaborarea cu o companie de teatru precum Rimini Protokoll a fost una care ne-a inspirat pe noi, actorii, să abordăm teatrul din noi și noi puncte de vedere, iar pe spectatori să își îndrepte privirea către lucruri pe care le-au omis până acum. Să poți transforma o poveste simplă într-o operă de artă este un vis îndeplinit pentru noi. Iar lucrul cu actori de peste hotare, cu concepte diferite, este mereu o experiență bună, îți dă ocazia să progresezi, să înveți și în definitiv să aplici noi elemente în teatru pentru a trezi noi și noi emoții publicului tău și pentru a oferi celor care te privesc o perspectivă diferită”, a mai precizat Ana-Maria Ursu.

Un spectacol în mișcare, cu o logistică impresionantă în spate

De la TIR-ul modificat pentru a putea găzdui 46 de persoane, la panoul de sticlă modificat pentru a da acces spectatorilor la o nouă perspectivă, până la tehnica necesară și nu în ultimul rând, actorii principali (doi tineri șoferi de TIR) și pregătirea lor – totul a fost planificat minuțios cu multe luni înainte ca spectacolul să vadă lumina zilei în Timișoara. Conceptul spectacolului a fost adaptat la poveștile celor doi șoferi de TIR, la provocările pe care aceștia le întâmpină pe o rută între Berlin și Timișoara, la ce înseamnă viața unui șofer de TIR, desfășurată în majoritatea timpului în cei doi metri pătrați ai cabinei.

În ceea ce privește provocările întâmpinate în organizarea unui spectacol de o astfel de anvergură, Ana Ursu a evidențiat diferențele semnificative față de punerea în scenă a unui spectacol de teatru clasic.

“Spre deosebire de un spectacol de teatru într-un spațiu static, special amenajat, faptul că am organizat un spectacol în mișcare a fost o provocare din punct de vedere logistic. În plus, a fost nevoie să ne asigurăm că totul se desfășoară în condiții de siguranță și legal, ținând cont că TIR-ul circulă pe străzile din oraș. Pentru că un astfel de spectacol nu este comun, a trebuie să ne consultăm cu specialiști pentru a vedea ce avize ne sunt necesare și apoi de unde să le obținem în timp util. Unul dintre șoferi a trebuit să-și obțină atestatul pentru transport de persoane pentru a putea conduce TIRul în spectacol. În definitiv, pentru noi, Cargo Berlin – Timișoara a însemnat multă alergătură, o mulțime de planuri, provocări și obstacole, zile de pregătire pentru a transmite autenticitatea șoferilor în fiecare poveste, toater lucruri și emoții noi, într-o echipă fantastică”, ne-a mărturisit Ana-Maria Ursu.

În privința planurilor de viitor, Ana Ursu și echipa Teatrului Basca își doresc să pună în scenă spectacolul Cargo Berlin-Timișoara din nou, posibil în anul următor. Totuși, pentru realizarea acestui plan, sunt necesare fonduri suplimentare, motiv pentru care teatrul caută investitori și susținere financiară.

“Ne dorim să readucem Cargo Berlin – Timișoara aici, în special pentru că publicul a fost foarte receptiv, biletele s-au vândut imediat și am jucat toate reprezentațiile cu casa închisă. Mulți nu au apucat să ne fie alături, foarte multe persoane mi-au spus deja că ar vrea să vadă ori să revadă spectacolul. O nouă punere în scenă ar însemna o nouă experiență și, cu toate că acum știm exact care ne sunt nevoile, avem pregătirea necesară, ne lipsesc fondurile. Căutăm investitori pentru a aduce în atenția oamenilor provocările transportatorilor într-un spațiu non Schengen, poveștile de viață ale celor dintr-o astfel de meserie și, până la urmă, vrem să oferim timișorenilor cât mai mult dintr-o experiență emoțională minunată”, a conchis Ana-Maria Ursu, managerul teatrului Basca din Timișoara.

Spectacolul Cargo Berlin-Timișoara ar oferi ocazia de a aduce povestea captivantă a celor doi șoferi în fața unui public mai larg, continuând astfel misiunea lor de a promova incluziunea și de a oferi experiențe teatrale inovatoare în comunitate.

Cargo Berlin-Timișoara a fost realizat de către Teatrul Basca din Timișoara, în colaborare cu Rimini Protokoll.

Proiectul a făcut parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, fiind finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cu partenerul MARACANA.

Despre Teatrul Basca

Teatrul Basca a fost înființat în Timișoara, în fosta fabrică de pălării Paltim, unde și-a câștigat numele inconfundabil. Dar Basca nu este doar un teatru obișnuit – acesta este locul în care se întâlnesc arta și incluziunea socială. Aici, proiecte de teatru, film, muzică și circ se desfășoară cu, pentru și despre persoane aflate în dificultate, promovând înțelegerea, incluziunea, creând legături reale între comunități, promovând empatia.

Despre Rimini Protokoll

Casa de producție teatrală Rimini Protokoll este recunoscută la nivel internațional și a fost fondată în anul 2000. Helgard Haug, Stefan Kaegi și Daniel Wetzel au reușit să revoluționeze lumea teatrului prin crearea unor lucrări inovatoare care oferă o nouă perspectivă asupra realității. Adesea, spectacolele lor au nevoie de experți din diverse domenii din afara teatrului. Rimini Protokoll transformă, frecvent, diverse spații și structuri sociale în formate teatrale inovatoare, prin încorporarea interactivității.

Source