Ești un scriitor talentat, aflat la început de drum? Atunci, această veste este pentru tine: Editura Litera lansează cea de-a III-a ediție a concursului de debut literar „Primul roman“.

Volumul desemnat câștigător va fi publicat în colecția „Biblioteca de proză contemporană“. Din juriul prestigios care îți va citi scrierea fac parte: conf. univ. dr. Cristina Bogdan, decana Facultății de Litere, Universitatea din București; Ligia Pârvulescu, scriitoare, câștigătoarea premiului I, ediția I; conf. univ. dr. Emanuela Ilie, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Iași, și Doina Ruști, scriitoare remarcabilă, președinta juriului și coordonatoarea colecției.

Invitația de a participa la concurs este înaintată persoanelor fizice cu cetățenie română, cu vârsta de peste 18 ani, care nu au publicat niciun roman până la data definitivării concursului, respectiv nicio operă epică unitară, mai lungă de 25.000 de cuvinte.

– Textul înscris în concurs va putea aborda orice temă și va respecta canoanele speciei literare (roman). Va conține minimum 60.000 de cuvinte și maximum 120.000 de cuvinte. Textele creațiilor literare vor fi scrise în limba română, editate în Word, cu diacritice și cu ortografia în vigoare. Fontul folosit va fi Arial, de mărimea 12, la 1,5 rânduri (spațiul între rânduri va fi de 1,5).

– Creațiile literare se vor trimite pe e-mail, în format doc. (ca atașament), la adresa [email protected] (între 15 iunie și 15 iulie) și vor fi însoțite în mod obligatoriu de Fișa de participare, cu următoarele date personale: nume, prenume, vârsta, adresa poștală, adresa de e-mail, număr de telefon, titlul romanului înscris în concurs, o scurtă descriere a acestuia (max. 150 de cuvinte), numărul de cuvinte.

Concursul se desfășoară în perioada 15 iunie – 20 octombrie 2023 și include 4 etape:
Etapa 1: 15 iunie – 15 iulie – ÎNSCRIERE
Etapa 2: 20 iulie – 15 octombrie – JURIZARE
Etapa 3: 15 – 20 octombrie – ANUNȚAREA CÂȘTIGĂTORILOR
Etapa 4: octombrie 2023 – FESTIVITATE DE PREMIERE

Despre Colecția „Biblioteca de proză contemporană“
Colecția „Biblioteca de proză contemporană“ face parte din portofoliul Editurii Litera și este coordonată de scriitoarea Doina Ruști. În momentul de față, colecția însumează un număr important de prozatori din toate generațiile, autori de roman în mare parte, unii dintre ei debutanți. „Biblioteca de proză contemporană“ acordă atenție debuturilor și prozei cu o perspectivă epică nouă, pentru a întregi peisajul cărții românești cu viziuni narative inedite.

Source