Este primul studiu apărut în limba engleză despre Asociația Crite­rion și cel mai cuprinzător scris până la ora actuală. Disponibilă acum și în limba română în traducerea Alinei Pavelescu, această carte își propune să studieze complexitatea vieții intelectuale a României în momentele dinaintea distrugerii ei.

Vă invităm vineri, 31 martie, ora 17:00, în spațiul distins al librăriei Cărturești Carusel, la evenimentul de lansare a volumului. Un eveniment moderat cu iscusință de Irina Nastasa – Matei. Participă, alături de autoare, Camelia Crăciun, Adrian Cioflâncă, Valentin Sandulescu, Liviu Neagoe și Alina Pavelescu.

DESPRE CARTE:
În Bucureștiul anilor 1930, cele mai strălucite minți se unesc pentru a forma Asociația Criterion. Legați de prietenie și de visul unei Românii noi, moderne, printre membrii asociației se numărau istoricul Mircea Eliade, criticul Petru Comarnescu, dramaturgul evreu Mihail Sebastian și mulți alți filosofi și artiști printre care Marietta Sadova. Împreună, aceștia au construit o scenă culturală plină de viață, care a prosperat pentru câțiva ani, până când fascismul și scandalurile i-au scindat.

Cristina A. Bejan prezintă cum Garda de Fier de extremă dreapta a ajuns să eclipseze liberalismul în cazul multora din elita intelectuală română, recurgând la jurnale, memorii și la alte scrieri pentru a analiza confruntarea dintre culturi și extremism în perioada postbelică. 

„O reconstrucție meticuloasă și impresionantă care pune în lumină trăsăturile fascinante și uneori contradictorii ale acestei mici elite artistice și intelectuale din Bucureștiul interbelic.“ Radu Harald Dinu, Slavic Review

„În România, noua dreaptă a fost reprezentată de Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier, condusă de Corneliu Zelea Codreanu. Această mișcare este fundalul pentru istoria bogată a Asociației Criterion, un salon intelectual sclipitor din Bucureștiul anilor 1930, pe care o scrie Cristina A. Bejan.“ Marci Shore, Times Literary Supplement

„Studiul realizat de Bejan reușește să arate gradul în care o generație de inte­lectuali cu intenții bune, produși ai optimismului modernist și care își doreau să creeze o lume mai bună prin idei și cuvin­te, au fost inițial incapabili să-și imagineze declinul ordinii lor civilizate.“ Philip Ó Ceallaigh, Los Angeles Review of Books

DESPRE AUTOARE:
Cristina A. Bejan este scriitoare prolifică româno-americană, care a publicat texte de istorie, piese de teatru și poezii. Are un doctorat și diplomă de master în is­torie modernă de la Universitatea din Ox­ford, studiile sale fiind finanțate integral prin burse Rhodes și Fulbright. În prezent, predă istorie și dramaturgie la Metropolitan State University of Denver din Colorado, SUA. A fost cercetător la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington D.C., unde a publicat 64 de articole în Encyclopedia of Camps and Ghettos, volumul al III-lea, editată de muzeu. Bunicii ei români s-au cunoscut ca studenți în Bucureștiul interbelic.

Source