“Educația este un numitor comun al familiei noastre. La începutul anilor ‘90, când mulți dintre prietenii noștri au plecat din România, noi am ales să fim deschizători de drumuri, aici, acasă și să avem impact în educația din România. Am pus bazele Transylvania College în 1993 și am construit un alt fel de a face educație, care începe de la starea de bine a profesorilor. Ruxandra a continuat eforturile noastre și a transformat școala într-un etalon de educație la nivel național și internațional. Acest pas este unul firesc si suntem siguri că Ruxandra este cel mai potrivit om pentru a contribui la creșterea sănătoasă a noilor generații din România.” au declarat Simona și Dan Baciu.

În septembrie 2013, Ruxandra a devenit Directorul Executiv Transylvania College. În acești 9 ani, școala a crescut cu 255%, ajungând la 690 elevi în anul școlar 2022-2023. Sub conducerea Ruxandrei, Transylvania College a fost nominalizată ca cea mai bună școală britanică din lume, iar absolvenții din cele 9 promoții au ajuns la universități de top din România și din lume, datorită rezultatelor excepționale obținute la examenele Cambridge pe care elevii acestei școli le susțin la toate disciplinele studiate. 

Rezultatele și impactul școlii a fost recunoscut și de Departamentul pentru Educație din Marea Britanie, care verifică, la fiecare 3 ani, nivelul educației oferit la Transylvania College, comparativ cu standardele impuse la cele mai performante școli britanice independente. La ultima inspecție, desfășurată în februarie 2022, inspectorii britanici au conchis că școala este un etalon de bune practici în educație la nivel național și internațional. Este o recunoaștere a eforturilor echipei școlii, formată în cei nouă ani sub îndrumarea Ruxandrei. Validarea primită în plan internațional se referă atât la schimbarea realizată în interiorul Transylvania College, cât și în ceea ce privește impactul asupra educației din România, prin inițiativele din cadrul programului Școala Încrederii, lansat în 2020 de către Ruxandra, model care a ajuns să fie implementat azi în peste 200 școli și grădinițe din 36 de județe. În contextul pandemiei, Ruxandra a fost inițiatoarea liceului hibrid Spark, pentru a răspunde nevoilor tinerilor de a avea acces la educație online de calitate, oriunde în lume.

Începând din 2017, Ruxandra Mercea face parte din G30, un grup de experți în educație care include directori selectați din 30 cele mai inovative școli din întreaga lume.

Transferul de proprietate a fost facilitat de către avocat Răzvan Bălosu, din partea Ruxandrei Mercea și Ciprian Paun (NNDKP), reprezentându-i pe Simona și Dan Baciu.

                                                    

Source