Asociația E.D.I.T și Sweet Damage Crew au organizat, în perioada 10-16 octombrie 2022, cea de-a doua ediție a festivalului Outline Streetart, care a îmbogățit Bucureștiul cu 15 picturi murale realizate de 20 de artiști urbani. Evenimentul a fost finanțat de Primăria Sectorului 2 și susținut de MegaMall București.
Cele 9 centrale termice puse la dispoziție de C.M. Termoenergetica și cele două gang-uri aprobate de Primăria Sectorului 2 București, cât și un întreg etaj al parcării supraetajate de la MegaMall București, au fost aduse la viață prin creativitatea artiștilor stradali, care au interpretat în stil propriu tema comună – ARTOGETHER.
Găzduind singurul festival de street art din București, spațiul urban al Sectorului 2 a devenit mai vibrant și a căpătat identitate.
Lucrările sunt finalizate și pot fi descoperite în cartierele din sectorul 2, la următoarele adrese:
-Strada Delfinului nr. 3 – artist Lucian Sandu-Milea
-Calea Moșilor nr. 205 – artist Pulsar (KAPS Crew)
-Șoseaua Pantelimon nr. 74 – artist KSELEQOQYNQYSHY
-Șoseaua Pantelimon nr. 92 – artist Ortaku
-Strada Făinari nr. 26 – artiști Biex & Shatran (Sweet Damage Crew)
-Șoseaua Mihai Bravu nr. 110 – artist OHBOY (KAPS Crew)
-Strada Maior Băcilă nr. 13 – artist Meri the zu
-Strada Herța nr. 13 – artist Home Boy
-Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 58 – artist LUX (Timișoara)
-Bulevardul Pierre de Coubertin nr. 3-5, MegaMall (parcare etaj 2) – Sweet Damage Crew
-Bulevardul Ferdinand nr. 116 (gang) – artist Irina Mocanu
-Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 240 (gang) – artist Robert OBERT
„Lucrăm la proiect de 3-4 luni și pe parcurs ni s-au alăturat mulți oameni noi, care înțeleg și apreciază arta stradală. Echipa de proiect a fost formată din 10 persoane. Împreună am reușit să parcurgem fiecare pas pe care ni l-am propus, iar rezultatele sunt peste așteptări. Valoarea celor 15 de picturi murale nu cred ca poate fi măsurată, cel puțin nu astăzi. Deocamdată, ne bucură aprecierile extrem de pozitive pe care le-am primit din partea beneficiarilor reali – oamenii din cartierele în care ne-am lăsat amprenta.” mărturisește Liviu Zorilă, Președinte Asociația E.D.I.T. și fondator Outline Streetart
Chiar dacă graffiti-ul este cea mai des întâlnită formă de artă stradală, mai nou, muralismul, pictura de mari dimensiuni, își face simțită prezența și la noi. Festivalul Outline a susținut încă o dată realizarea desenelor murale din București prin cea de-a doua ediție intitulată #ARTOGETHER. Fiecare artist a îmbinat diferit, în stilul propriu, tehnicile de artă neconvențională și astfel, rezultatele sunt impresionante. Spațiile din spatele blocurilor din Sectorul 2 sunt acum mai vibrante, mai colorate și mai atractive.
„Cunosc foarte bine stilul fiecărui artist, iar tema dată #ARTOGHETHER, a fost una care le-a permis o libertate creativă destul de mare și sunt sigur că le-a plăcut. Lucrările finale sunt foarte bune și au adus plus valoare spațiului în care au fost făcute. Mulți dintre artiști au făcut și intervenții spontane, în dorința de a armoniza conceptul cu locul în care a trebuit să picteze. Veți observa că, în funcție de fiecare artist în parte, picturile murale realizate la cea de-a doua ediții a festivalului Outline sunt diferite ca abordare, execuție, tehnică, mesaj. Cred că ne-am atins și anul acesta obiectivul de a utiliza creativitatea în procesul de regenerare urbană cu Outline Streetart Festival, singurul eveniment de acest gen din București.” a declarat Cage, Manager al Sweet Damage Crew și partener Outline Streetart Festival.
Aceste lucrări fac parte acum din viața locuitorilor cartierelor în care se află, iar pe termen lung ne dorim să punem capitala pe harta turismului de artă urbană europeană.
***
outlinestreetart.ro | asociatia-edit.ro | www.instagram.com/sweet_damage_crew
Asociația E.D.I.T activează din 2016 sub forma unei organizații neguvernamentale, apolitică și non-profit. Datorită colaborărilor și a susținerii oferite de profesioniști din domenii precum Educație, Sport, Cultură, Artă și Tineret, asociația a reușit să activeze campanii de impact major, la nivel național prin programul România în Siguranță. Campania #Leapșapentruviață a fost premiată în cadrul Webstock 2021 cu locul întâi pentru „Best Influencer Campaigns”, acest program național va ajunge la 150.000 de copii și adolescenți din România, prin cursuri de educație rutieră și prim ajutor.
Sweet Damage Crew activează încă din 2010 sub forma unui grup de 7 artiști stradali, pictori muraliști, sculptori, artiști tatuatori și designeri de produs, fiind responsabili pentru unele dintre cele mai cunoscute picturi murale din București, dar și la nivel național.