Ovidiu Ioanițoaia / Gazeta Sporturilor – GSP insistă să pună o întrebare al cărei răspuns nu se va schimba, oricât și-ar dori unii, pentru că este tranșat în instanță!
“Nu mai înțelege nimeni nimic, sigla e la alții, palmaresul la alții” – pe ce lume trăiți, domnule Ioanițoaia, când declarați aceste lucruri? Anii 2000 au sunat că își vor dezinformările înapoi. Nici nu păreți genul de jurnalist tânăr și modern care își ia informațiile de pe tiktok sau facebook, din sondaje sau de pe Wikipedia scrisă de Dorel.
De fapt, nu păreți că vă informați de niciunde, doar repetați același minciuni cu care gazeta dvs. ne-a obișnuit, minciuni care bagă bani în conturile unui infractor. Așa că, domnule „jurnalist”, lăsați această confuzie jucată și ipocrizie la o parte.

În orice țară civilizată, Justiția și Dreptatea sunt mai presus de părerile personale, știrile plătite și dezinformarea. Iar acestea au spus clar și definitiv:

?

?) ÎCCJ – MARCA STEAUA – Decizia definitivă nr.3425/decembrie 2014
⚖⚖ SC FC Fcsb SA, societate înfiintată în anul 2003, a folosit ilegal si fără niciun drept IDENTITATEA clubului Steaua București în perioada 2003-2014.
⚖⚖ “Dat fiind faptul că marca reclamantului (CSA Steaua) era notorie, acest mod de a proceda reprezintă un indiciu în sensul că obiectivul titularului mărcii a cărei anulare se cere (FC Fcsb) a fost acela de a beneficia în mod nejustificat de acest renume”.
⚖⚖ „Reclamanta CSA Steaua București nu a transferat și nu a renunțat niciodată în favoarea Asociației non-profit la numele utilizat sau la semnul ce face obiectul mărcii 026915 Steaua București înregistrată încă din anul 1996. Nu există probe în dosar din care să rezulte acest lucru, pentru a se putea ajunge la concluzia că acordul Asociației non-profit ar fi fost suficient și că nu ar mai fi fost nevoie de consimțământul CSA Steaua București. Nu există argumente valide și probe care să susțină lipsa de necesitate a acordului CSA Steaua București.”
⚖⚖ “Doar în cazul în care patrimoniul titularului mărcii este transmis în totalitatea sa, această transmitere are ca efect și transferul drepturilor cu privire la marcă. Or, prin protocolul încheiat, în 1999, Asociația non-profit a primit, în esență, dreptul de a folosi gratuit anumite spații, au fost detașați la aceasta angajații fostei secții de fotbal profesionist (…) nefiind vorba despre transferul patrimoniului reclamantului CSA Steaua la Asociația non-profit”.

?

???) CURTEA DE APEL – NUMELE STEAUA – Decizie definitivă decembrie 2016
⚖⚖ “Reținând şi că utilizarea de către pârâtă (FC Fcsb) a denumirii comerciale cu funcţia de marcă nu are loc conform practicilor loiale în domeniul comercial, dovadă fiind atât înregistrarea de către pârâtă (FC Fcsb), în anul 2004, a unei mărci ulterior anulate pentru rea-credinţă la înregistrare, cât şi corespondenţa prealabilă prin care pârâta (FC Fcsb) a solicitat acordul reclamantului (CSA STEAUA) la înregistrarea unei mărci similare, acord pe care aceasta nu l-a obţinut, însă a continuat demersurile de înregistrare a mărcii şi apoi de utilizare a denumirii comerciale cu funcţia de marcă după anularea mărcii înregistrate cu rea credinţă (inclusiv după notificarea sa de către reclamant în anul 2015), Curtea reţine încălcarea în acest fel al dreptului exclusiv al reclamantului CSA STEAUA asupra mărcilor sale, astfel că (…) va interzice pârâtei SC FC Fcsb SA să folosească fără consimţământul reclamantului (CSA STEAUA) semnele “Steaua”, “Steaua Bucureşti” sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale şi în special în competiţiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociaţiile şi federaţiile sportive.”
⚖⚖ “Analizând semnele în conflict, Curtea constată puternica similaritate a acestora. Reclamantul (CSA STEAUA) este titularul mărcilor combinate cuprinzând elementul verbal „Steaua Bucureşti”, iar pârâta (FC Fcsb) folosește în activitatea sa comercială, pentru a face distinctive serviciile sale, denumirea Fotbal Club Steaua Bucureşti, elementul Steaua Bucureşti regăsindu-se ca element principal şi dominant în cadrul acestei denumiri, particulele slab distinctive din perspectiva funcţiei de marcă sub care e utilizată denumirea – „Fotbal Club” – care au funcţie mai degrabă descriptivă, nefiind de natură a diferenţia numele comercial al pârâtei (FC Fcsb) de mărcile/numele comercial şi mărcile reclamatului (CSA STEAUA).”
⚖⚖ “Totodată, părțile desfășoară servicii în parte identice şi similare în sfera activităţii, pârâta (FC Fcsb) revendicându-şi în materialele de promovare şi pe site-ul propriu palmaresul reclamantului (CSA STEAUA) şi pretinde faţă de public a fi continuator al acestuia, utilizează pentru a da identitate şi distinctivitate echipei sportive culorile specifice mărcilor reclamantului (CSA STEAUA), riscul de confuzie pentru consumator fiind astfel demonstrat.”
⚖⚖ “Lipsa unui consimţământ al M.Ap.N. dincolo de cel referitor la marca înregistrată de Asociaţia Sportivă în 1999 şi a cărei protecţie a expirat prin nereînnoire rezultă şi din refuzul explicit al M.Ap.N., exprimat în 2004, la cererea la fel de explicită a pârâtei (FC Fcsb), de a acorda acesteia din urmă consimţământul la înregistrarea de către pârâtă (FC Fcsb) a unei mărci Steaua Bucureşti. (…) În realitate, M.Ap.N. nu a consimţit la transferul către pârâtă (FC Fcsb) / Asociaţie (AFC Steaua) a unui astfel de drept de utilizare, ci doar la dreptul Asociaţiei asupra propriei mărci înregistrate în 1999)”. – Curtea de Apel, 2016

?

?????) CURTEA DE APEL – PALMARES STEAUA – iunie 2021⚖⚖ “Palmaresul echipei de fotbal Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA Steaua.”
⚖⚖ “Este necontestat faptul că de la înființare din 1947 până în 1998, echipa de fotbal profesionist a activat sub egida reclamantului CSA STEAUA (inițial Asociația Sportivă Armata și, ulterior, Clubul Sportiv Central al Armatei, Casa Centrală a Armatei), astfel încât reclamantul CSA STEAUA este titularul dreptului la palmares pentru această perioadă.”
⚖⚖ “În 1998, fără ca palmaresul anterior să fie transferat (în absența unui act din care să rezulte acest lucru și în considerarea puterii de lucru judecat a deciziei ÎCCJ), echipa de fotbal profesionist a fost transferată și și-a continuat activitatea (obținânând noi rezultate sportive și un nou palmares) unei terțe persoane – Asociația Fotbal Club Steaua, asociație cu personalitate juridică distinctă de reclamantul CSA STEAUA, astfel încât această entitate este titulara dreptului la palmares pentru perioada 1998-2003.”
⚖⚖“(…) Dreptul la palmares nu a făcut obiectului vreunui transfer de la Asociația Fotbal Club Steaua către apelanta Fcsb – potrivit tranzacției din 2003 dintre părți fiind transmis exclusiv dreptul accesoriu de participare în sezonul competițional următor.”
⚖⚖ „(…) în absența unei manifestări de voință decisive în acest sens – în tranzacția din 2003 (dintre AFC si FC Fcsb) menționându-se exclusiv transferul dreptului de a participa în Divizia A, drept care, deși decurge din poziția ocupată în clasamentele anterioare, este distinct de dreptul la palmares – Curtea constată că nu poate fi reținut un asemenea transfer.”
⚖⚖ “(…) apelanta-pârâtă FC Fcsb invocă mențiunile Statutului AFC Steaua și cele ale propriului Act constitutiv din ale cărui mențiuni reiese că este <<continuatoarea de drept>> a istoriei și tradițiilor echipei de fotbal Steaua București și a palmaresului acesteia. Cu privire la acest ultim act, fiind încheiat cu Asociația Fotbal Club Steaua București – asociație cu personalitate juridică distinctă de persoana reclamantului CSA STEAUA, Curtea constată că mențiunile sale nu pot fi opuse, prin ele însele, reclamantului CSA STEAUA potrivit principiului res inter alios acta.Ele nu pot fi corelate nici cu mențiunile Statutului Asociației Fotbal Club Steaua București, întrucât acesta prevede faptul că Asociația preia şi continuă activitatea sportivă de performantă a Secției de Fotbal a Clubului Steaua şi preia în întregime tradițiile glorioase ale acesteia. În acord cu prima instanță și contrar susținerii apelantului FC Fcsb, dată fiind tot interpretarea literală și faptul că o altă manifestare de voință a părților nu poate fi dedusă din elemente intrinseci sau chiar extrinseci actului, Curtea constată că acestă mențiune în Statut nu poate conduce la concluzia preluării palmaresului existent până în 1998 de nou înființata entitate (AFC Steaua).”
_________________
Nu mai întrebați care este Steaua! Este o singură echipă care se numește așa, că vreți sau nu acest lucru. Dumneavoastră, presa, sunteți principalii vinovați pentru această confuzie, ați promovat în societate toate specimenele grotești care au avut un singur rol, acela de a îngropa fotbalul. Sunteți mândri de voi? Cum spuneați “există o limită, să vă fie rușine“?

#aicieSteaua #vremSteauaînA #CeiCareNUauTrădat #spiritdeluptă

Source