Venim în sprijinul clubului Steaua București cu articolele pentru care am fost sancționați atât de drastic, probabil cu cea mai mare amendă primită de un club din România, plus 4 etape în care meciurile considerate acasă trebuie mutate pe alt stadion.
După ce am citit aceste articole, nu am gasit motivele pentru care echipa oaspete trebuie să își dispute meciurile de acasă pe alt stadion. Am găsit, cel mult, că suporterii echipei pot fi interziși la deplasările ulterioare, dar nu la meciurile de acasă.
Cât despre articolul care prevede mutarea meciurilor pe alt stadion, art. 54, scandările și mesajele afișate de galeria noastră nu pot fi încadrate, în niciun caz, la xenofobie, discriminare sau denigrare.
În plus, considerăm că amânarea meciului de azi cu mai puțin de 24 de ore înainte de disputare, meci care se putea juca cu spectatori ce și-au cumpărat deja bilete, este un abuz.

Astfel, îndemnăm clubul Steaua să conteste cu toate forțele aceste sancțiuni, evident nedrepte și părtinitoare.

Pe scurt:
Materiale pirotehnice – 22.500 lei
Scandări sau inscripţii rasiste, xenofobe şi jignitoare – 11.250 de lei și 4 jocuri
Conflict cu forțele de ordine – 50.000 lei

Sancțiunea FRF și articolele din regulamentul disciplinar:

Dosarul 508/CD/2022 L.2



În temeiul art. 82/2 și 3/a și c raportat la art. 83/2/d, Clubul Sportiv al Armatei Steaua se sancționează cu penalitate sportivă de 22.500 lei

Articolul 82 | Responsabilitatea pentru comportarea spectatorilor

2. Clubul vizitator răspunde pentru comportarea neregulamentară a propriilor grupuri de suporteri şi, în funcţie de gravitatea faptelor, poate fi sancţionat în mod similar cu clubul gazdă si/sau cu masura interzicerii propriei galerii sau propriului grup de suporteri la jocurile disputate in deplasare sau pe teren neutru de la 1 la 10 jocuri. Suporterii care ocupă în stadion sectorul destinat oaspeţilor sunt consideraţi a fi suporterii echipei oaspete, cu excepţia cazului în care se probează contrariul.

3. Comportamentul neregulamentar cuprinde:
a. introducerea în locurile de desfăşurare a jocurilor de băuturi alcoolice, obiecte şi materiale explozive, incendiare şi fumigene, substanţe toxice, halucinogene şi iritante, alte obiecte ce au fost folosite de spectatori la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot contribui la producerea unor acte de violenţă;
c. aprinderea ori aruncarea cu obiectele prevăzute la alin. 3, lit. a), spre alţi spectatori sau spre/în terenul de joc;

Articolul 83 | Nerespectarea obligaţiilor de organizare a jocurilor
2. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor privind asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în stadion care au avut drept rezultat:
d. aruncarea cu obiectele prevăzute la art. 82, alin. 3, lit. a), spre alți spectatori sau spre/în terenul de joc se sancţionează cu penalitate sportivă de la 10.000 la 60.000 de lei. În cazul săvârșirii unei noi abateri de același tip, clubul se sancționează cu o penalitate majorată cu ½ față de sancțiunea aplicată anterior, până la atingerea pragului de 60.000 lei. Ulterior, la fiecare nouă abatere de acest tip, clubul va fi sanționat gradual cu măsura programării jocurilor fără spectatori, cumulat cu penalitatea maximă de 60.000 lei.


În temeiul art. 82/2 și 3/b raportat la articolul 83/2/c cu aplicarea art. 54 paragraful 2 și 4 din RD, Clubul Sportiv al Armatei Steaua se sancționează cu penalitate sportivă de 11.250 lei și interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 4 (patru) jocuri

Articolul 82 | Responsabilitatea pentru comportarea spectatorilor

Articolul 82 | Responsabilitatea pentru comportarea spectatorilor
2. Clubul vizitator răspunde pentru comportarea neregulamentară a propriilor grupuri de suporteri şi, în funcţie de gravitatea faptelor, poate fi sancţionat în mod similar cu clubul gazdă si/sau cu masura interzicerii propriei galerii sau propriului grup de suporteri la jocurile disputate in deplasare sau pe teren neutru de la 1 la 10 jocuri. Suporterii care ocupă în stadion sectorul destinat oaspeţilor sunt consideraţi a fi suporterii echipei oaspete, cu excepţia cazului în care se probează contrariul.

3. Comportamentul neregulamentar cuprinde:
b. afişarea sub orice formă de inscripţii rasiste, xenofobe şi jignitoare, scandarea de cuvinte/expresii jignitoare şi obscene ori emiterea de sunete în scop jignitor;

Articolul 83 | Nerespectarea obligaţiilor de organizare a jocurilor
2. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor privind asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în stadion care au avut drept rezultat:
c. afişarea sub orice formă de inscripţii rasiste, xenofobe și jignitoare, scandarea de cuvinte/expresii jignitoare şi obscene ori emiterea de sunete în scop jignitor, se sancţionează în conformitate cu dispozițiile art. 54 din prezentul regulament;

Articolul 54 | Rasismul. Xenofobia. Discriminarea. Denigrarea
2. Dacă spectatorii afişează inscripţii conţinând sloganuri discriminatorii/denigratoare/rasiste/ xenofobe sau se fac vinovaţi de alte comportări de acest fel la un joc, organul jurisdicţional va aplica o sancţiune de la 5.000 la 70.000 de lei clubului pe care l-au susţinut spectatorii respectivi, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancționat cu măsura programării unui joc fără spectatori cumulat cu o penalitate sportivă de 70.000 lei. Dacă spectatorii nu pot fi identificaţi ca suporteri ai unuia dintre cluburi, va fi sancţionat clubul gazdă, în mod corespunzător.
4. În funcție de circumstanțe, organul disciplinar poate aplica și alte sancțiuni clubului responsabil, cum ar fi: interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion de la 2 la 10 jocuri, pierderea jocului prin forfait, scăderea a 2-6 puncte sau excluderea din competiție.

În temeiul art. 82/2 și 3/f raportat la articolul 83/2/g din RD, Clubul Sportiv al Armatei
Steaua se sancționează cu penalitate sportivă de 50.000 lei

Articolul 82 | Responsabilitatea pentru comportarea spectatorilor

  1. Clubul vizitator răspunde pentru comportarea neregulamentară a propriilor grupuri de suporteri şi, în funcţie de gravitatea faptelor, poate fi sancţionat în mod similar cu clubul gazdă si/sau cu masura interzicerii propriei galerii sau propriului grup de suporteri la jocurile disputate in deplasare sau pe teren neutru de la 1 la 10 jocuri. Suporterii care ocupă în stadion sectorul destinat oaspeţilor sunt consideraţi a fi suporterii echipei oaspete, cu excepţia cazului în care se probează contrariul.

Articolul 83 | Nerespectarea obligaţiilor de organizare a jocurilor
3. Comportamentul neregulamentar cuprinde:
f. împiedicarea prin orice mijloace a activităţii sau acţiunii forţelor de ordine şi conflictul cu acestea.


În conformitate cu prevederile art. 45/3 din RD, Clubul Sportiv al Armatei Steaua va executa sancțiunea de interzicere a organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 4 (patru) jocuri și penalitatea sportivă de 83.750 lei

___________

Source