Oferirea unui cadou este probabil una dintre rarele șanse când ne facem timp pentru a demonstra cât de importantă este o persoană pentru noi.
Potrivit unui studiu din 2016 de la Asociația pentru Științe Psihologice, problema celor care oferă cadouri constă în faptul că aceștia sunt în mod natural predispuși să fie egoiști și preferă să ofere cadouri scumpe, mai degrabă decât să ofere un cadou „în funcție de cât de valoros va fi pentru primitor pe toată durata deținerii cadoului”. Pentru că, pentru varianta secundă este nevoie de mai mult timp, imaginație și creativitate.
Poate că ți se pare complicat, dar a deveni un bun dăruitor de cadouri este mai ușor decât pare. Dacă vei urmări regulile simple de mai jos, nu vei avea nevoie de o diplomă de psihologie sau un costum roșu magic pentru a oferi cadoul perfect de fiecare dată.
Personalizează cadoul
Este foarte important să identifici destinatarul, și, mai exact care este relația ta cu persoana respectivă. Acest lucru te va ajuta să restrângi lista cu posibilele cadouri, dar îți va economisi și timpul. Nu va fi nevoie să navighezi prea mult pe internet.
– Dacă persoana respectivă este cel mai bun prieten al tău, atunci poate ți-ai dori să-i demonstrezi cât de important este pentru tine;
– Dacă persoana este un coleg de muncă, atunci poate ți-ai dori să afle că-i apreciezi munca grea și compania în spațiul comun de muncă;
– Dacă destinatarul este persoana ta iubită, atunci ai putea să-i demonstrezi cât de mult o iubești și apreciezi;
– Dacă cauți un cadou pentru fete, un factor care te-ar putea ajuta să dăruiești emoție este să-i analizezi vârsta.
Această analiză îți va permite să provoci o anumită emoție pozitivă, acestea se uită mult mai greu și sunt o perioadă mai îndelungată.
Fă o listă cu preferințele destinatarului
După ce ai decis ce mesaj/emoție anume vrei să-i transmiți persoanei prin cadoul tău, începe să faci o listă cu posibilele cadouri. Ia în considerare preferințele, gusturile și interesele persoanei respective în timp ce faci lista, nu te gândi la ce ți-ar plăcea ție.
– Spre exemplu, dacă prietenul tău este un iubitor de cafea, dăruiește-i ceva legat de asta (o cană, o carte, un workshop), alături de un mesaj prin care să-i demonstrezi cât de important este pentru tine și cât de atent ești la preferințele acestuia;
– Dacă prietenul tău e îndrăgostit de grădinărit, ai putea să-i dăruiești o plantă deosebită;
– Pentru colegul de serviciu, ai putea să-i oferi un card cadou la magazinul lui preferat;
– Persoanei dragi inimii tale ai putea să-i oferi un card la spa, pentru ca aceasta să se relaxeze și să-și facă claritate în gânduri, după mai multe zile de lucru.
Să alegi un cadou pentru băieți este mai dificil, dar dacă-i analizezi bine preferințele sau interesele, vei găsi ceva cu siguranță.
Discută cu cineva care cunoaște bine persoana
Dacă te gândești în continuu la ce cadouri de copii ai putea să dăruiești și tot nu găsești un răspuns sigur, iar ziua X se apropie, ar fi bine să apelezi la o persoană mai apropiată de destinatar. De exemplu:
– Ai putea să discuți cu mama destinatarului și poate ea îți va oferi anumite sugestii;
– La locul de muncă, discută cu colegii pentru a înțelege mai bine care sunt interesele persoanei;
– Discută cu prietenul, fratele sau sora destinatarului și cu siguranță vei aduna unele indicii pentru cadoul perfect.
Analizează rețelele de socializare
Rețelele de socializare sunt spațiul perfect unde poți să o faci pe ,,detectivul”. Pe Instagram, poți să te uiți să vezi pe cine/ce urmărește persoana și de acolo să deduci ce i-ar putea plăcea. Pe Facebook analizează-i distribuirile, grupurile și comunitățile din care face parte. Uneori, avem nevoie doar de un mic detaliu pentru a înțelege care ar putea fi cadoul potrivit.