Prețurile cafelei – cele mai ridicate din ultimii 10 ani

Cafeaua Arabica reprezintă punctul de referință mondial pentru contractele futures pe cafea care se tranzacționează la Inter Continental Exchange (ICE). Boabele de cafea arabica reprezintă 75% din producția mondială, fiind produse în proporție de 40% în Brazilia și Columbia. Boabele de cafea robusta sunt produse în Vietnam și Indonezia. Alături de aceste țări, printre alți exportatori regăsim Peru, India, Uganda, Etiopia, Mexic și Coasta de Fildeș. 

În urmă cu doar câteva luni, prețurile cafelei erau aproape la jumătate de preț. Unul dintre motivele principale are dublării prețurilor, sunt condițiile meteo nefavorabile, mai exact seceta, urmată de îngheț și temperaturi extreme, ce au lovit puternic Brazilia, unul dintre cei mai mare producători de cafea din lumea. 

Este bine de știut însă, faptul că în Columbia afacerile cu cafea încă merg bine, dar totuși aprovizionarea dificilă face ca stocurile de cafea de pe întreg globul să devină mai scăzute. 

Producătorii brazilieni nu au putut exporta cafeaua din cauza blocajelor numeroase din porturi. Totodată, Vietnamul, care este cel mai mare producător de cafea Robusta, a întâmpinat probleme cu aprovizionarea din cauza creșterii costurilor cu transporturile maritime pe rutele din Asia. 

Companiile producătoare de cafea resimt efectele acestor perturbări și deja au anunțat majorarea prețurilor atât în România, cât și în restul țărilor. 

Condițiile meteo nefavorabile – principalul motiv pentru creșterea prețurilor

Cafeaua este un ritual zilnic în rutina oamenilor de pretutindeni. Însă din cauza condițiilor meteorologice instabile, producția de cafea este mai scăzută, iar prețurilor vor crește vertiginos. 

Boabele Arabica și Robusta sunt cele mai consumate tipuri de cafea din toată lumea, dar și cele mai afectate din cauza creșterii temperaturii, secetei sau înghețului. Potrivit Băncii Interamericane de Dezvoltare, se estimează că suprafețele destinate recoltării cafelei, până în 2050, se vor diminua cu până la 50%. 

Amenințările fenomenelor meteorologice la adresa agriculturii cafelei vor reduce creșterea arborilor de cafea, scăzând producția boabelor. Impactul condițiilor meteo, au dus la creșterea prețului cafelei, ajungând în luna februarie a acestui an, până la 2,58 dolari pe livră. 

Tipuri de cafea și beneficiile oferite 

Deși prețurile cafelei sunt în continuă creștere, iubitorii de cafea continuă să se bucure încă în fiecare dimineață de băutura lor favorită. Printre principalele tipuri de cafea consumate pe întreg mapamondul, regăsim boabele de cafea Robusta și Arabica. 

Boabele de cafea Arabica sunt originare din Etiopia și sunt folosite pentru o cafea aromată, cu un gust mai fin. Au o cantitate mai mare de zahăr ca boabele Robusta și un preț mai ridicat. Sunt ideale pentru filtrele de cafea, pentru cafeaua la ibric, ori pentru aparatele de cafea turcească.

În schimb, boabele de cafea Robusta au un gust mai puternic, înțepător și amar. Conțin de două ori mai multă cofeină decât Arabica și sunt mai ușor de cultivat, de aici și prețul relativ mai mic. Sunt utilizate cu preponderență pentru aparatele automate de cafea, dar și pentru cele clasice, la ibric. 

Ceea ce definește gustul savuros al unei cafele, este metoda de preparare și tipul de boabe folosit. Însă beneficiilor boabelor de cafea, vor putea fi preluate de organism, indiferent de metoda aleasă. Cofeina din cafea ajută la creșterea energiei și capacității de concentrare, stimularea arderilor grăsimilor, creșterea activității fizice, reducerea riscului apariției bolilor hepatice, ajută la îmbunătățirea sănătății inimii și la crearea unei stări de spirit pozitive. 

Chiar dacă se preconizează creșterea prețului cafelei, consumul unei căni de cafea în fiecare zi, trebuie privit ca un obicei obligatoriu pentru menținerea energiei, vitalității și sănătății organismului.  

Source