Noul spațiu de 90 metri pătrați care găzduiește magazinul Various Brands, aflat la          etajul -1 al centrului comercial, are un design modern și minimalist, potrivit pentru a pune în valoare cele mai noi colecții de produse vestimentare, încălțăminte și accesorii de la cele mai cunoscute și apreciate branduri la nivel internațional: Nike, Jordan, Puma și altele.

„Întotdeauna ținem cont de feedback-ul primit din partea clienților, pentru că ne ajută să ne dezvoltăm și perfecționăm. Astfel, în urma acestuia, am hotărât să modernizăm și să relocăm magazinul Various Brands din City Park Mall Constanța într-un spațiu nou, mai mare și în același timp, mai accesibil. Investiția în întreg procesul de relocare și modernizare a magazinului, precum și în achiziționarea produselor se ridică la aproximativ 100.000 euro”, a declarat Nicolae Popa, owner Various Brands.

Magazinul din City Park Mall este cel de-al treilea care a fost modernizat în 2021, după cel din Ploiești Shopping City și Fashion House Militari, iar retailerul nu se oprește aici: „Plănuim ca până la finalul anului să reamenajăm alte trei magazine, pentru a le aduce la noi standarde. În paralel, continuăm planul de extindere a rețelei naționale și ne dorim să mai deschidem cel puțin încă un magazin până la finalul anului. De asemenea, ne ocupăm de dezvoltarea continuă a magazinului nostru online, www.various-brands.ro, pentru a oferi clienților o experiență de utilizare cât mai simplă și ușoară, precum și termene de livrare cât mai scurte”, a completat Nicolae Popa.

Constănțenii și turiștii aflați în Constanța în această perioadă sunt așteptați în magazinul proaspăt reamenajat pentru a se bucura de produsele estivale în ultimele zile de vară, dar și de noua colecție de articole sportive de la branduri consacrate la nivel mondial.

***

Despre Various Brands

Various Brands este un multibrand național prezent pe piață din 2007, evoluând treptat cu noi și noi locații în București și alte 18 orașe din țară. În prezent, sunt 24 de magazine de linie Various Brands în AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City, Mega Mall București, Sun Plaza București, Park Lake București, Shopping City Râmnicu Vâlcea, VIVO! Shopping Pitești, Shopping City Galați, Electroputere Parc Craiova, Shopping City Târgu Jiu, Shopping City Ploiești, Brăila Mall, Shopping City Piatra Neamț, Severin Shopping Center, City Park Mall Constanța, Iulius Mall Suceava, Shopping City Sibiu, Centrul Comercial Alba Mall, Shopping City Buzău, Promenada Mall Sibiu, Focșani Mall, Shopping City Târgu Mureș, Coresi Shopping Resort Brașov și Arena Mall Bacău și 3 outleturi în Fashion House București, Fashion House Pallady (Cernica) și Centrul Comercial TOM Constanța. Multibrandul are și un magazin online, www.various-brands.ro. 

Source