Tehnologia DevOps se dezvolta dinamic in intreaga lume. Numarul programatorilor care lucreaza in echipe ce combina sarcinile de dezvoltare si implementare software, este in continua crestere. Studiul a avut la baza un sondaj pe care persoanele care lucreaza in calitate de DevOps l-au completat online. Chestionarul a continut intrebari cu privire la munca respondentilor. La studiu au participat 329 de persoane.
Studiul NGINX confirma faptul ca, din punct de vedere al sectorului de activitate, companiile care isi implementeaza propriile proiecte („inhouse” – 25%) si companii care externalizeaza servicii de dezvoltare (outsourcing – peste 19%) sunt principalii consumatori ai mediului DevOps. Productia industriala (11,73%) si comertul (8,02%), urmate de finante si servicii bancare, servicii pentru business, educatie si asistenta medicala (cate 6,79% fiecare) sunt, de asemenea, sectoare importante pentru mediul DevOps.
Desi 60% dintre respondenti afirma ca nu utilizeaza containere, dintre cei care folosesc containere la locul de munca, 18.75% aleg Kubernetes si 15,63% OpenShift.
In ceea ce priveste popularitatea instrumentelor CI/CD, cei mai multi respondenti utilizeaza Jenkins (15,63%) si GitLab Runner (14,84%).
Ca limbaj de programare, studiul indica o preferinta pentru Python care este indicat ca prima alegere de catre 27,34% dintre respondenti. Aproape un sfert dintre respondenti folosesc in primul rand Java (24,22%) si Java Script (22,66%). Pe urmatoarele pozitii se afla C++ (13,28%), PHP (12,50%) si C# (9,38%). Objective-C este principalul limbaj de programare pentru doar 3,13% dintre respondenti.
Mai mult de trei sferturi dintre respondenti utilizeaza cloud-urile publice in munca lor. Cea mai populara alegere este Google, utilizat de peste doua cincimi dintre respondenti (41,41%). Azure si AWS sunt pe locul al doilea, fiecare fiind utilizat de peste o zecime dintre respondenti (Azure – 13,28%, AWS – 11,72%).
Pentru a vizualiza raportul complet accesati aceasta pagina.
Studiul a fost realizat de Trafero Polonia la initiativa NGINX, impreuna cu Veracomp. In prezent, Veracomp este unul dintre cei mai importanti distribuitori IT de pe piata romaneasca, cu un portofoliu extins de solutii de securitate cibernetica, retelistica, stocare si colaborare la distanta. Din 2011, Veracomp este distribuitor unic F5 in Romania.