Steaua câștigă cu 1-0 la CS Tunari, scorul cu care pierde, de obicei, echipa lui Ștefan Odoroabă.

Cum am spus și în avancronica de la meciul cu Tunari, am prevăzut că vom câștiga și va fi un meci ceva mai ușor față de cel din tur. Steaua a avut câteva ocazii mari și în prima repriza. Ratarea lui Huiban din 5 metri și lovitura liberă a lui Chipirliu, bătută bine de atacantul Stelei, ne-au dat speranțe clare de o victorie. Steaua nu a turat motoarele la maximum. Două aspecte sunt îmbucurătoare după acest meci: primul, Steaua e din ce în ce mai sigură pe defensivă și are o poziționare bună la fazele fixe ale adversarilor, al doilea, rezervele Stelei sunt la o calitatea bună și pot face diferența prin acțiuni individuale. Evident, ne referim la Zaharia, care a recidivat cu o execuție superbă din afară careului. Din păcate, eficacitatea Stelei nu este cea mai bună. Partea bună este că nici posibilii adversari de la baraj nu au o eficacitate mult mai bună în fața porții, dar sperăm să nu fie călcâiul lui Ahile în drumul spre promovarea Stelei în Liga a 2-a.

Până la baraj, mai avem un adversar, ultima echipă pe care Steaua nu a învins-o într-un meci oficial, Metalul Buzău. A învins-o, însă, în amical, 8-1, în februarie.

Buzoienii sunt susținuți financiar de Benga Mircea, cel care deține Revicom Oil, și de Consiliul Județean Buzău.
Metalul Buzău este o echipă mult mai slabă în deplasare față de acasă. Echipa a avut o singură înfrângere acasă, 0-1 cu CS Tunari. Este o echipă imbatabilă acasă pentru că adoră să joace pe un teren sintetic, îngust, unde poate acoperi ușor spațiile libere. Valentin Stan este antrenorul căruia îi place ca echipa lui să facă un pressing agresiv, însă, pe un teren mare, cedează fizic după minutul 60. Poate pare o teorie, însă o să dăm exemple de echipe care au jucat deja atât acasă, cât și la Buzău: Dinamo 2 vs Metalul Buzău (2-2); Metalul Buzău – Dinamo 2 (4-1); Fcsb 2 vs Metalul Buzău (4-2); Metalul Buzău – Fcsb 2 (1-1); Metalul Buzău – Progresul Spartac (1-0); Progresul Spartac – Metalul Buzău (3-0). 

Golgheterul echipei, Andrei Pavel, este ușor accidentat, de 3 partide nu a fost utilizat. Pavel este cel care a dat 2 goluri Stelei în tur.
Probabil, primul 11 trimis de Valentin Stan va fi următorul: GK Popescu Răzvan (2001), FS Mihai Daniel (2001), FCS Mihăieș Vasilică (1990), FCD Nedelcu Ștefan(2001), FD Păun Ștefan (1993), MD/MS Zamfirescu Claudiu (1998), MS/MD Ispir Constantin (căpitan, 1988), MC Stan Daniel (1992), MC Ceaușu Andrei (2002), AT Bardaș Cătălin (1999), Iacob Alin (1988).
Dacă nu va fi titular, Pavel va intra în repriza a doua, atunci când ne așteptăm să intre și Sabin Sava și Manea Marian. Poate, pe final, va intra și fiul celui care deține echipa, Benga Patrick.

În perioada de iarnă nu au fost modificări notabile. Portarul Crețu Silviu a plecat, iar în locul lui a venit Mihai Ionel. Fundașul lateral, George Badea, a plecat, iar Mădălin Androne, fotbalist foarte bine făcut, format de Viitorul Constanța, a venit în locul lui. De asemenea, și mijlocașul Dănuț Mihai a venit la echipă.
Pe cei care vor să afle mult mai multe date despre Metalul Buzău, îi invităm să citească avancronica din tur.

În etapa a 16-a, Metalul Buzău a fost învinsă de Progresul Spartac cu 3-0. În prima repriza, scorul a fost 0-0, iar raportul ocaziilor a fost la egalitate perfectă, 5-5. După deschiderea scorului de către progresiști și ratarea unei ocazii bune a lui Constantin Ispir, meciul s-a rupt, dovadă fiind și raportul ocaziilor finale, 14-9 pentru Progresul Spartac. Rezumatul partidei.

Buzoienii au insistat cu centrări pe capul micuțului atacant Bardaș. Nu trebuie lăsat liber, pentru că surprinde cu execuțiile sale cu capul, în stilul lui Răsdan (care nu este impunător prin statură). Atacantul Alin Iacob este fost campion european la mini fotbal și ne putem aștepta din partea lui la execuții acrobatice.În etapa 17, au jucat cu Dinamo 2, iar scorul final a fost 4-1 pentru Metalul, acasă, pe Stadionul „Cornel Negoescu”. Claudiu Zamfirescu a reușit o triplă în acea partidă, iar Ștefan Nedelcu a marcat și el un gol. Primul gol al ex-stelistului a fost după o degringoladă șocantă în defensiva dinamovistă, de unde mijlocașul de bandă a intrat nestingherit în careu și l-a executat cu latul pe portarul dinamovist. Al doilea gol a venit după o pasă pe diagonală din partea lui Constantin Ispir pe zonă centrală la linia de 16, de unde Zamfirescu a trimis cu latul plasat în poartă. De asemenea, a avut și o lovitură liberă din zonă centrală, ușor stânga, când a trimis cu dreptul spre vinclul porții. La această fază, portarul dinamovist a reușit să scoată. În minutul 42, după un corner respins defectuos de apărarea micilor câini roșii, urmează o recentrare de unde fundașul central, Ștefan Nedelcu, care a fost și internațional de tineret, face 3-0 pentru buzoieni. În repriza a doua, Constantin Ispir reușește să bată perfect o lovitură liberă lateral dreapta cu piciorul drept, și același Zamfirescu atacă bine la prima bară și trimite cu capul pentru 4-0.
   
Un jucător important pentru buzoieni, care va apărea în plus față de tur este căpitanul Constantin Ispir care este executantul cornerelor și loviturilor libere laterale. El pare cel mai tehnic jucător al echipei și cu cea mai mare experiență la nivel înalt. Și-a început cariera la Victoria Brănești (2008-2011), apoi au urmat Mioveni, Concordia Chiajna, Academica Argeș, Voluntari, Afumați și Metaloglobus. Din 2018, este la echipa din Buzău. Are peste 70 de meciuri în Liga 1 și 50 în Liga a 2-a.
   
Golgheterul echipei este Andrei Pavel, cu 8 reușite. Cu 5 goluri sunt Alin Iacob și Claudiu Zamfirescu. Cătălin Bardaș are 4 reușite, în timp ce câte un gol au: Badea Ștefan, Constantin Ispir, Vasilică Mihăieș și Ștefan Nedelcu Zisu.
   
Ne așteptăm ca Steaua să câștige meciul de acasă, chiar și cu frâna de mână trasă.

Partide de interes vor fi, la aceeași oră:
Înainte Modelu vs. Afumați, Recolta Gheorghe Doja vs. Mostiștea Ulmu. În funcție de aceste rezultate, Steaua va afla cu cine o să joace la primul baraj. De interes este și Progresul Spartac vs FC Fcsb 2. În ultimele 2 partide, Nedelcu și Filip au jucat pentru echipa mare a lui Becali.

V-au ajutat avancronicele noastre să înțelegeți adversarele Stelei?

?? Vineri, 30 aprilie 2021, de la ora 15:00.
?? Fără spectatori.
?? Meciul va fi transmis de Steaua TV.

Source