Dormitorul este locul în care îţi începi şi închei fiecare zi. De modul în care îl amenajezi depinde calitatea odihnei de care ai parte în fiecare noapte. Pe lângă pat şi mobilier, unul dintre cele mai importante elemente ale acestei camere este iluminatul. În cele ce urmează îţi prezentăm câteva idei inspiraţionale pentru luminile fixate în tavan.
Înlocuieşte lampa cu un corp suspendat
Veiozele fixate pe noptieră sau tăblia patului sunt istorie. Amenajările moderne se concentrează în ultima perioadă pe corpuri fără picior, fie că vorbim despre mobilier sau iluminat. O idee excelentă din acest punct de vedere este înlocuirea lămpii de veghe cu un corp suspendat din tavan. Vei obţine astfel o bijuterie ce coboară de la înălţimea plafonului superior pentru a-ţi oferi lumina necesară seara înainte de culcare, când te delectezi cu o carte.
Dacă te încântă această idee, nu trebuie să te temi de proporţii. Poţi face o alegere îndrăzneaţă, lăsând să coboare din tavan un fir la capătul căruia se află un abajur supradimensionat, menit să atragă toate privirile. Modelul depinde de stilul de amenajare al camerei sau de imaginea care te reprezintă în acest moment al vieţii.
Benzi LED pe tavan
Conceptul de lustră este în prezent diferit de modelele cu care erau obişnuite generaţiile trecute. Modelele clasice de becuri trebuiau îmbrăcate în cele mai diverse forme de corpuri de iluminat pentru a defini un anumit stil. În schimb, varietatea noilor becuri le transformă în obiecte decorative în sine. Una dintre cele mai practice soluții în acest sens este banda flexibilă LED. LED-ul are marele avantaj de a fi extrem de eficient atât din punct de vedere al calității luminii, cât, mai ales, pentru consumul scăzut de energie.
Banda flexibila LED poate fi conturată în orice formă dorești pe tavan deasupra patului: semicerc când patul este lipit de perete sau cerc întreg atunci când patul se află în mijlocul camerei. Atunci când intri în încăpere, un astfel de corp de iluminat atrage instant toate privirile, în timp ce lumina cade perfect pe elementul central al fiecărui dormitor.
Candelabrul, elementul protagonist al camerei
Instalarea de candelabre în dormitoarele moderne nu este altceva decât o întoarcere la origini. Aceste modele de corpuri de iluminat nu sunt doar apanajul palatelor, restaurantelor sau al catedralelor, ci se pot integra cu uşurinţă într-un spaţiu rezidenţial elegant. Evident, un candelabru pentru dormitor nu este obligatoriu să fie uriaş şi opulent, cu cristale de sticlă coborând din tavan – ai la dispoziţie o mulţime de alternative şic de mai mici dimensiuni, într-o varietate de materiale şi forme. Există soluţii chiar şi pentru camerele mai joase, prin încastrarea în tavan a părţii superioare.
Atunci când alegi un candelabru pentru lumina din dormitor, ţine cont de faptul că va deveni instant elementul protagonist al camerei, aşadar nu trebuie să aglomerezi spaţiul cu alte obiecte de design.
Ideile de amenajare a dormitorului depind în principal de scopul pe care îl acorzi acestui spaţiu. Dacă foloseşti camera doar pentru odihnă, trebuie să te concentrezi pe un iluminat funcţional atât seara, cât şi dimineaţa. Pe măsură ce se adaugă şi alte activităţi, cum ar fi un birou, un spaţiu de lucru sau de relaxare, fiecare zonă va avea nevoie de un anumit tip de lumini. Instalarea unui întrerupător de tip dimmer pentru a controla intensitatea este cel mai bun auxiliar pentru a avea exact cantitatea de lumină necesară în funcţie de moment şi dispoziţie.
Alege modelele de lustră care te reprezintă şi foloseşte un iluminat economic pentru a proteja mediul înconjurător şi a avea un cost eficient al facturilor la energie!