Remus Grigorescu este un economist de top, profesor la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, care în prezent ocupă postul de Director la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere politic, Remus Grigorescu este un produs 100% al organizaţiei PSD Vâlcea şi a ocupat în anul 2009 funcţia de prefect al judeţului Vâlcea. În prezent consilier local din partea PSD, Remus Grigorescu se declară un om de echipă care pune pasiune în tot ceea ce face şi este un om apropiat de sufletul râmnicenilor, cunoscând îndeaproape lucrurile de care au nevoie locuitorii râmnicului şi are o bună experienţă managerială.

El este recunoscut pentru faptul că are puterea de a duce la bun sfârşit lucrurile pe care le începe şi are o vastă experienţă în administraţie, lucru care s-a şi dovedit în perioada pe care a petrecut-o în funcţia de prefect al judeţului Vâlcea. Unul dintre atuurile lui Grigorescu este acela de a comunica foarte bine indiferent de statutul social al interlocutorilor, având capacitatea de a se face uşor înţeles atât de persoanele cu funcţii mari cât şi de oamenii de rând. Fiind un om cu idealuri mari şi viziune pentru proiecte de anvergură, Remus Grigorescu crede cu tărie că România poate să prospere dacă este condusă de oameni pricepuţi şi patrioţi.

În anul 2018, o delegaţie în fruntea căreia s-a aflat conf. univ. dr. Remus Grigorescu s-a deplasat în localitatea Parla, Spania, unde a fost amenajat şi inaugurat un Centru Cultural Românesc ce poartă numele „Antim Ivireanul”. Fiind rezultatul unei colaborări frumoase dintre Ministerul Românilor de Pretudini, Consiliul Judeţean Vâlcea şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti, la iniţiativa  Bibliotecii judeţene Vâlcea „Antim Ivireanul”, acest centru cultural pune la dispoziţia locuitorilor români din regiunea Madrid o bibliotecă având un fond de cel puţin 13000 de cărţi şi documente periodice în limba română, o expoziţie de obiecte tradiţionale româneşti şi echipamente necesare comunicării la distanţă. Activităţile centrului se concentrează pe păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a românilor din Spania.

Source