Născut pe 14 octombrie 1951, la Dobroieşti (Ilfov), Ştefan Sameş a fost un produs 100% al Centrului de Copii şi Juniori al Clubului, fiind legitimat la Steaua de la 14 ani, din 1965 până în 1970.
Totuși, în Divizia A, a debutat pe 28 noiembrie 1971, sub culorile Universităţii Craiova, contra Petrolului (1-1).

La națională, Sameș debutează pe 18 aprilie 1973, într-un amical cu URSS, 0-2 la Kiev. Atât de mult crescuse în joc, încât Steaua l-a vrut înapoi, și, pentru a-l recupera, l-a dat la schimb pe Costică Ștefănescu, un alt produs al centrului stelist care nu se putea impune la gruparea roș-albastră. Cuplul de fundași centrali al naționalei va fi Sameș – Ștefănescu, cei doi fiind și căpitani ai reprezentativei.

Până în 1982, când este forţat să plece de la echipă pe motiv că socrul său fugise din ţară, iar el nu mai putea primi viza pentru deplasările sau cantonamentele externe, câştigă două campionate (1975-1976, 1977-1978) şi două Cupe ale României (1975-1976, 1978-1979).

La finalul anului 1979, Ştefan Sameş a fost declarat, de către Gazeta Sporturilor, cel mai valoros fotbalist al României, acesta fiind vârful carierei sale.

A mai jucat la FC Constanţa şi Rapid.
Ştefan Sameş are 274 de meciuri pentru Steaua, ocupând locul 5 într-un clasament all-time, după Stoica, Lăcătuş, Iordănescu şi Vigu. În total, are 388 de meciuri în prima divizie, înscriind 21 de goluri. În cupele europene, are 12 meciuri şi 2 goluri.

La naţională are 49 de meciuri jucate şi 3 goluri.
S-a retras din activitatea de jucător în 1989, la aproape 38 ani.

A decedat pe 17 iulie 2011.

Source