SPEEDWELL, un important dezvoltator imobiliar din România, a încheiat recent tranzacția de cumpărare a unui teren în zona Corbeanca, cu scopul de a dezvolta un nou proiect rezidențial premium, Glenwood Estate.

Glenwood Estate va fi un cartier rezidențial în care designul și funcționalitatea vor crea un mediu unic. Proiectul cuprinde în jur de 210 vile individuale, cu regim redus de înălțime și acoperișuri de tip șarpantă. Tipologiile variate vor satisface diferite preferințele, punând accent pe spațiu, dormitoare cu suprafețe mari și camere de zi cu vedere către grădina privată.

Terenul are o amplasare privilegiată, pe malul lacului Ostratu și se întinde pe o suprafață de 14 hectare. Situată într-un mediu liniștit și natural, comunitatea Glenwood Estate va beneficia, de asemenea, de o gamă largă de facilități deja prezente în zona Corbeanca, precum grădinițe, magazine de proximitate și alte servicii.

Prin intermediul acestui nou proiect rezidențial, SPEEDWELL se adresează rezidenților din București și nu numai, familii cu sau fără copii, dornici să beneficieze de mai mult spațiu, grădini mari, aer curat, liniște și împrejurimi naturale.

Fiind o comunitate de tip gated, Glenwood Estate va crea un spațiu sigur pentru rezidenții săi, oferindu-le facilități concepute pentru petrecerea timpului în aer liber, aproape de natură: un loc de joacă pentru copii, alături de spații concepute pentru activități recreative și sportive.

În aceeași notă ca restul proiectelor SPEEDWELL, acest concept se concentrează pe calitatea vieții, un grad ridicat de confort și sustenabilitate. Având în vedere accentul pus pe sustenabilitate, Glenwood Estate a fost conceput astfel încât să reducă atât impactul asupra climei, cât și costurile utilităților pentru locuitorii săi, prin implementarea panourilor fotovoltaice, a pompelor de căldură, reutilizării apei de ploaie și a altor măsuri similare.

Având în vedere amplasarea sa, într-un cadru înconjurat de biodiversitate, misiunea SPEEDWELL este de a o proteja mediul și de a limita impactul asupra acestuia.

Designul modern, culorile naturale, adaptate împrejurimilor, materialele de cea mai bună calitate și finisajele sunt principalele caracteristici ale proiectului Glenwood Estate.

Prin conceptul Glenwood Estate ne dorim să adăugăm valoare comunității existente și celor care doresc să i se alăture. Ne vom atinge acest obiectiv prin dezvoltarea unui proiect sustenabil, de înaltă calitate, cu design superior. Printre avantajele zonei Corbeanca se enumeră proximitatea față de București, dar, mai mult de atât, faptul că este un cadru în care oamenii au acces la natură și la toate beneficiile ei. Liniștea, siguranța și sentimentul de comunitate stau la baza conceptului nostru, alături de emoția pe care o simți atunci când te afli într-un cadru dezvoltat în mod natural, cu drumuri și cărări cu forme organice, care urmează silueta terenului.” declară Jan Demeyere, Arhitect și Cofondator SPEEDWELL.

Vânzările pentru primele proprietăți din Glenwood Estate vor fi lansate în această vară.  

Despre SPEEDWELL

SPEEDWELL are un portofoliu semnificativ de proiecte în România, incluzând RECORD PARK în Cluj-Napoca, The IVY, TRIAMA Residence, MIRO, THE MEADOWS, CityZen și SpacePlus în București, PALTIM în Timișoara și RIVERSIDE City în Râmnicu-Vâlcea.

Pentru mai multe informații, persoana de contact este:

Elena Dumitru, Marketing Manager SPEEDWELL 
+40 747 494 216 
[email protected]

Source