Radu Troi s-a născut pe 12 iunie 1949, în Dragomirești. Poreclit ”Iepurele”, Radu Troi a început fotbalul la Metalul București, apoi a ajuns la FC Argeș, unde a jucat alături de Dobrin și compania. După câteva sezoane bune la argeșeni, a făcut pasul la Steaua București, unde a reușit cele mai mari performanțe din carieră. În perioada 1975-1979, Troi a îmbrăcat de 87 de ori tricoul roș-albastru și a înscris 17 goluri. Pentru Echipa națională, Radu Troi a jucat 15 meciuri și a înscris 2 goluri. Despre Troi, foștii coechipieri și antrenori spun că era devastator atunci când se lansa în cursele sale de pe extrema dreaptă. Uneori, ca să-și ferească picioarele de atacul adversarului, dădea mingea pe lângă acesta și îl ocolea pe partea cealaltă! Un spectacol. Celebra denumire „viteziștii”, dată de doctorul Dan Claudiu Tănăsescu, încântat și el de jocul spectaculos și în viteză al echipei, a apărut în perioada lui Iordănescu, Dumitru, Viorel Năstase, a lui Troi și a lui Zamfir.

#spiritdeluptă

Source