Copiii au aprofundat acceptarea diferenţelor şi şi-au exprimat toleranţa faţă de ceilalţi colegi. S-au dovedit a fi foarte creativi şi cu simţul umorului.

Prin joc şi discuţii interactive ne-am ȋmprietenit mai mult şi ne-am exprimat fiecare „părerile” despre colegii de clasă. Am descoperit ce calităţi şi atribute morale apreciază colegii la noi, dar şi ce putem face pentru a deveni mai toleranţi.

Cum ne putem ȋnfrumuseţa personalitatea şi deveni mai toleranţi?

Două variante simple sunt remediile florale Bach şi practici simple, precum observarea şi ascultarea.

Foloseşte remediul floral Beech (FAG) pentru a deveni mai tolerant. Asemănările dintre noi sunt mai importante decât diferenţele. Toleranta inseamnă îngăduință, indulgență, răbdare.

Fă un exerciţiu simplu de toleranţǎ:

      Gȃndeşte-te la primele 3 persoane care ȋţi vin ȋn minte. Pot fi persoane pe care le cunoşti direct sau doar unele pe care le ştii din vedere, din media sau din spaţiul public.Identifică cȃte 2 aspecte negative, care ȋţi displac sau cu care nu eşti de acord la aceste persoane.Scrie acum cel puţin un motiv pentru care poţi arăta toleranţa faţă de acele trăsături negative pe care le-ai identificat.Identifică acum cȃte 2 trăsături  de caracter sau aspecte pe care le admiri la fiecare dintre aceste persoane.Simte sentimentul de recunostinţă!

Hrăneşte-ţi mintea ȋntr-un mod conştient şi fii tolerant faţă de diversitatea lumii!

Evenimentul lunar “Ape curate asumate”, susţinut de Aqua Carpatica, este organizat de Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro) ȋn parteneriat cu Clubul Media (clubulmedia.ro).

Source