Peste 39.000 de oameni care își caută dragostea intră zilnic pe Sentimente.ro în această perioadă. De asemenea, numărul conturilor create în ultimele luni a crescut semnificativ, pe baza trendului anual care cuprinde perioada sărbătorilor de iarnă, rezoluțiile de început de an și apropierea Zilei Îndrăgostiților/Dragobete, în care persoanele singure sunt mai active în căutarea jumătății. Astfel, utilizatorii sunt mai deschiși, renunța la prejudecăți și investesc mai mult să cunoască pe cineva. Aproximativ 80% din timpul petrecut pe site-ul autohton de dating îl folosesc pentru a comunica prin mesageria Sentimente.

“Vedem că acum, poate mai mult ca niciodată, oamenii vor să își păstreze viața privată și sunt sceptici atunci când vine vorba de a alege diverse aplicații care să le îndeplinească nevoile. Atunci când utilizatorii petrec mai mult timp online, indispensabil, acest timp se reflectă în sistemele de comunicare tip mesagerie. Nevoia de a cunoaște cât mai bine persoana alături de care vrei să ieși la o întâlnire înseamnă că lumea poartă mai multe conversații ca înainte. Noi în continuare oferim toate uneltele pentru ca utilizatorii noștri să se simtă protejați din punct de vedere al confidentialitatii și să se bucure de intimitatea aleasă. De aceea, considerăm mesageria una dintre cele mai important secțiuni  din site acordându-i o atenție deosebită în dezvoltare”, afirmă Flori Dragomir, vicepreședinte și cofondator Sentimente.ro.

Schimbarea comportamentelor oamenilor din ultimul an, care a dus spre o migrare către sectorul online, se observă și pe site-urile de dating. Conform unui sondaj Sentimente, 64% dintre utilizatori investesc mai mult timp în a cunoaște o persoană înainte de a ieși la o întâlnire reală cu aceasta. Astfel, a crescut timpul petrecut în mesagerie, dar și numărul de mesaje zilnice. Pentru a se adapta noilor cerințe și nevoi ale publicului, Sentimente a lansat anul trecut posibilitatea ca utilizatorii să se apeleze audio și/sau video în cadrul site-ului, fără să fie nevoie să își dezvăluie  numerele de telefon.

Pe Sentimente, toate conversațiile (scrise, audio și video) sunt confidențiale, toate datele sunt stocate pe servere din România și absolut nicio informație nu este distribuită unor terțe părți. De asemenea, nu se colectează și furnizează informații cu scopuri publicitare, datele fiind colectate doar pentru a asigura buna funcționalitate a platformei, respectând scopul declarat.

“Utilizatorii apreciază existența unor facilități precum Apel Video și Audio pentru că simt acea nevoie de a se vedea și auzi, pe fondul pandemiei. Oamenii vor să comunice la fel ca în trecut, însă regulile impuse i-au forțat cumva să schimbe mediul. Tocmai din această cauză, Sentimente investește multe resurse pentru perfecționarea sistemului de mesagerie, oferind oamenilor un mediu sigur de interacțiune, care le protejează identitatea, datele personale și le păstrează mesajele private.” declară Flori Dragomir.

Statisticile arată că o relație din trei începe online și, până în 2024, peste 330 de milioane de persoane din întreaga lume își vor crea cont pe un site de dating. În România, piața de dating se dezvoltă constant, iar de 20 ani Sentimente.ro este numele cel mai sonor. Peste 2,0 milioane de persoane din România, dar și din străinătate au accesat, până în prezent, site-ul Sentimente.ro.

Sentimente.ro e lider pe piața de dating și în ceea ce privește inovația: în 2001 a fost primul site din România care a dezvoltat un serviciu de mesagerie instant în browser, în 2017 a apărut WallY, algoritmul de inteligență artificială care stă azi la baza interfeței personalizate, iar mai 2020 a marcat introducerea facilității Apel Video și Audio astfel încât utilizatorii să poată comunica în deplina siguranță, chiar pe platforma Sentimente.ro.

Source