LEGEA SPORTULUI, o lege total nedreaptă, bazată pe o minciună, îi interzice clubului Steaua București să revină, astăzi, în prima ligă de fotbal.

Asta deşi Steaua și-a câştigat 100% pe teren meritul sportiv pentru a disputa barajul de promovare în Liga I.

Anul acesta au apărut nenumărate dovezi şi mărturii clare potrivit cărora nu a existat niciodată o așa-zisă Directivă prin care UEFA să impună privatizarea cluburilor deținute de Stat.

UEFA a explicat clar, anul acesta, că nu există absolut nicio regulă prin care cluburile deţinute de Stat să fie interzise în competiţiile europene. “There is NOTHING in the UEFA club licensing regulations forbidding state ownership.”

Tică Dănilescu a dezvăluit recent cum a fost pusă la cale cea mai mare dezinformare din istoria fotbalului românesc. Un fake-news mizerabil promovat de presa sportivă și care a cântărit decisiv în operațiunea de clonare a Stelei începută în 1998.
“Într-un birou anume, trei persoane anume au pus la cale o dezinformare, și anume că UEFA și FIFA solicită desființarea echipelor departamentale. A fost o propagandă ieftină, făcută de niște așa-ziși binevoitori pentru că Steaua deranja, luase 6 titluri la rând, între 1993 și 1998. Repet: nu a existat niciodată niciun document de la UEFA în care să se ceară excluderea echipelor departamentale. Să prezinte FRF dacă s-a primit așa ceva la vremea respectivă. “ – a declarat fostul oficial al CSA Steaua în luna aprilie.

Mai mult decât atât, au apărut mărturii și dezvăluiri clare, potrivit cărora FRF și LPF nu au trimis NICIODATĂ somaţii prin care să impună CSA Steaua să separe Secția de Fotbal de clubul-mamă.

Cristian Gaţu susţine că, în 1998, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir i-au spus personal că FRF și LPF nu au semnat și nu au trimis niciodată astfel de somaţii către CSA Steaua.

CRISTIAN GAŢU, fost commandant CSA Steaua:
“Prin februarie, în fatidicul an 1998, au sosit pe adresa clubului două adrese care pot reprezenta mărturii. De la FRF, semnată Mircea Sandu și de la LPF, semnata Mitică Dragomir. Ca fapt divers, NICIUNUL DINTRE CEI DOI NU SEMNASE. Erau somații. Cum că dacă până în luna mai, anul 1998, nu separăm echipa de fotbal de club, Federația nu mă mai înscrie în cupele europene, iar Liga nu mă mai înscria în campionatul României.

Federația Română de Fotbal mi-a spus că dacă până la data de 15 mai 1998 nu privatizez clubul nu mă inscrie în cupele europene, Liga Profesionista de Fotbal LPF nu mă înscrie în campionat. Păi sărea jumate din București, mă călcau în picioare. Mi-am dat seama că trebuie să controlez (n.r. – dacă sunt reale) adresele oficiale care mă somau. I-am dat telefon lui Mircea Sandu și lui Dragomir. Au venit la mine şi le-am arătat (notificările). Ei au zis: “NU SUNT ALE NOASTRE, DOMNULE!”.

CORNEL OŢELEA, fost comandant CSA Steaua:
“Vezi Doamne, o problemă cerută de Regulamentul de organizare și funcționare a Federației Române de Fotbal. Dar FRF-ul prin amendamentul făcut de răposatul Ion Alecsandrescu la Adunarea Generală – Steaua putea să se organizeze ca Secție de fotbal în cadrul Clubului polivalent, exact așa cum se întâmplă peste tot în lume. Și asta îi permitea să joace în competiție cu statutul respectiv.”

În anul 2018, Ionuţ Lupescu, la acea vreme director tehnic al UEFA, a explicat și el, cât se poate de clar, că UEFA nu impune absolut nicio interdicţie pentru cluburile de drept public.
“Eu am spus un lucru şi am fost atacat de FRF. Nu ştiu care e litigiul între FCSB şi Steaua, dar, conform unei circulare FIFA, se înţelege că formaţiile departamentale nu au voie să fie în Liga 1. Nu a fost înţeleasă foarte bine. În Europa League şi în Champions League sunt echipe ca PSG, City, unde statul stă în spatele echipei. E vorba de Abu Dhabi şi Qatar. Vă dau și exemplul lui Rubin Kazan, echipa unei regiuni din Rusia, tot guvernul este în spatele echipei și a jucat în cupele europene. Astea sunt lucruri pe care trebuie să le analizăm juridic. În cupele europene există aceste exemple, în campionatul românesc…depinde de noi, de campionatul românesc”.

Mai mult, în anul 2017, chiar directorul Departamentului Juridic al FRF, Adrian Stângaciu, a recunoscut că nu există absolut nicio interdicție impusă de FIFA și UEFA pentru cluburile deţinute de stat.
„Nu există nicio interdicție din punct de vedere regulamentar. Dacă ministerul e capabil să plătească jucătorii profesioniști, care să obțină meritul de a se clasa în Liga 1 pe locurile care dau dreptul de participare în competiții europene, nu există nicio regulă care să interzică participarea în cupele europene”, a declarat Adrian Stângaciu în ianuarie 2017.

Marea dezinformare inventată în anul 1998 a fost preluată în Legea Sportului, adoptată de Parlament în anul 2000. Acel fake-news mizerabil a reprezentat pretextul ideal și factorul decisiv care a ajutat infractorii să cloneze marca Steaua și să fure identitatea celui mai titrat club sportiv din România.

Din păcate, acel fake-news ordinar inventat în 1998 a fost transpus în Legea Sportului, iar articolul 31 din lege este în vigoare de 24 de ani.

Asta deşi există toate dovezile si mărturiile, clare si incontestabile, că UEFA nu a impus niciodată vreo interdicție pentru cluburile de drept public. Iar FRF și LPF nu au obligat niciodată CSA Steaua să separe secția de fotbal de clubul-mamă.

Acesta este motivul pentru care Ministerul Sportului trebuie să modifice de urgență Legea Sportului. Iar CSA Steaua și Ministerul Apărării Naționale sunt obligate să depună toate eforturile pentru repararea acestei nedreptăţi istorice.

O lege bazată pe un fake-news ordinar trebuie modificată. Nu pentru Steaua, ci pentru a fi corectată și pusă în acord cu normele europene și pentru a se elimina acel articol bazat pe o minciună.

UEFA a anunțat zilele trecute că “meritul sportiv” și “promovarea bazată pe meritul sportiv” reprezintă “o valoare fundamentală” și “un principiu-cheie” aplicat și apărat de UEFA în toate competițiile europene.

Source