JYSK a lansat colecția de mobilier de interior dedicată sezonului rece, Toamnă-Iarnă 2021-2022, în cadrul unuei eveniment transmis live din Copenhaga, la care au participat jurnaliști din toată Europa.   

Scaune și mese de dining, accesorii pentru bucătărie și baie, lenjerii de pat. Sunt doar câteva dintre noile produse din sezonul Toamnă-Iarnă 2021-2022 prezentate de JYSK în cadrul evenimentului de lansare, care i-a avut ca invitați pe Rikke Blæsild (Range and Design Manager JYSK), Line Skaaning Lindskov (Range and Design Coordinator) și Rune Jungberg Pedersen (Communications and CSR Director JYSK).

Dintr-un apartament amenajat doar cu produse JYSK, aflat în centrul Copenhagei, de la fereastra căruia se vedea celebra statuie Mica Sirenă de pe promenada Langelinie, cei trei invitați au vorbit despre trendurile sezonului, despre noile produse și despre acțiunile de sustenabilitate ale JYSK. 

“Trendurile și sustenabilitatea merg mână în mână. Vrem să ne asigurăm că produsele noastre se ridică la înălțimea așteptărilor clienților noștri, de aceea ne asigurăm că produsele noastre devin mai sustenabile”, explică Rikke Blæsild, Range & Design Manager JYSK, care a prezentat cele trei trenduri ale sezonului: Reset Basic, Infusion și Mindful Garden.

Cele trei trenduri pentru sezonul rece

În pregătirea noilor trenduri, JYSK a plecat de la lucrurile pe care oamenii le caută într-o lume post-pandemie. Astfel, noua colecție are o abordare inspirată de wellness pentru produsele dedicate amenajării dormitorului, băii sau bucătăriei.

Confortul și siguranța sunt alte cuvinte cheie în această perioadă și sunt sentimentele pe care orice locuință trebuie să le transmită. Siluetele rotunjite, liniile curbe, textilele pufoase și suprafețele moi care caracterizează produsele din noua colecție accentuează sentimentul de confort de acasă.

Basic Reset se bazează pe tonurile de gri specifice Scandinaviei, completate de tonuri de crem, bej și maro. Formele produselor sunt clasice și nu se demodează în timp, astfel încât produsele pot fi folosite pentru o perioadă lungă.

Infusion este inspirat din culorile specifice nordului Europei. Tonuri neutre de maro, amestecate cu albastru și verde amintesc de peisajele Islandei, Insulelor Feroe sau Groenlandei. Trendul mizează pe dorința de a ne conecta cu natura, de a atinge și simți suprafețe diferite, de a ne bucura de avantajele tehnologiei, fără a ne rupe de natură. Mobilierul din bambus ocupă un loc important, deoarece bambusul este un material sustenabil, rezistent și cu un aspect natural plăcut.

Mindful Garden este un trend plin de feminitate, care îmbină elementele industriale cu frumusețea unei grădini pline de flori. Mult auriu, multe forme inspirate din antichitate și referințe din trecut fac ca acest trend să fie extrem de atractiv și variat. 

Din ce în ce mai sustenabili

Rune Jungberg Pedersen, Communications & CSR Director JYSK, lucrează îndeaproape cu toate departamentele companiei, pentru a impementa strategia de sustenabilitate JYSK. El a vorbit în cadrul evenimentului despre inițiativele de sustenabilitate ale JYSK și despre motivele pentru care discuția despre sustenabilitate este atât de importantă.

“Obiectivul JYSK este de a integra sustenabilitatea în toate ariile în care lucrăm. Acest lucru înseamnă că ne-am propus să facem tot ce putem pentru a combate schimbările climatice, prin produse realizate din materiale brute mai sustenabile, prin reducerea cantității de ambalaje folosite în produsele noastre și prin reducerea cantității de deșeuri. Toate acestea presupul implicarea tuturor departamentelor companiei, iar noi suntem cu siguranță pe drumul cel bun. Este însă important să știm că este o călătorie lungă”, spune Rune Jungberg Pedersen.

El a accentuat faptul că întreaga lume, în special noua generație, este din ce în ce mai interesată să aibă un comportament responsabil față de mediu.

Noua colecție este prezentă în magazinele JYSK din România și în webshop, pe www.JYSK.ro.

Source