– Ziua Internațională a Îngrijirii Personale 2022 –

București, 25 iulie 2022 –  Sistemele de sănătate din Europa economisesc 34 de miliarde de euro pe an datorită utilizării produselor de îngrijire personală în gestionarea propriei stări de sănătate de către cetățeni, potrivit unui studiu amplu despre impactul economic și social al îngrijirii personale. Potrivit acestuia, europenii își autogestionează în fiecare an 1,2 miliarde de afecțiuni minore[1].

Același studiu arată că îngrijirea personală reduce, de asemenea, povara asupra sistemelor de sănătate, permițând medicilor să se concentreze asupra cazurilor mai complexe și mai grave. Conform acestuia, dacă opțiunile de îngrijire personală nu ar fi disponibile, am avea nevoie de încă 120.000 de medici de familie în Europa chiar acum. Alternativ, fiecare medic ar trebui să lucreze mai mult cu 2,4 ore în fiecare zi.

În fiecare an, în data de 24 iulie, RASCI marchează Ziua Internațională a Îngrijirii Personale, pentru a atrage atenția asupra rolului pe care îngrijirea personală îl are în menținerea unei stări de sănătate optime, dar și a multiplelor beneficii ale acesteia pentru indivizi și societate, pentru profesioniștii din domeniul sănătății, precum și pentru sistemul de sănătate. Începând cu 2019, Organizația Mondială a sănătății a introdus „Luna Îngrijirii Personale”, care începe în data de 24 iunie și se încheie cu Ziua Internațională a Îngrijirii Personale, pentru a susține inițiative regionale și naționale menite să încurajeze implementarea de practici coerente și intervenții extinse de îngrijire personală.

„Data aleasă pentru Ziua Îngrijirii Personale simbolizează faptul că beneficiile îngrijirii personale se aplică 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Cu alte cuvinte, ne bucurăm de acestea pe tot parcursul vieții, nu doar într-o singură zi, la fel cum eforturile noastre de promovare a îngrijirii personale ca opțiune eficientă pentru sănătate nu se opresc la această dată. O dovadă în acest sens o reprezintă campania educațională <<Despre sănătate, cu responsabilitate>>, al cărei scop este acela de a crește nivelul de educare a publicului general, privind gestionarea propriei sănătăți, prin utilizarea responsabilă a medicamentelor eliberate fără prescripție medicală, suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale pentru îngrijire personală”, declară Diana Mereu, Director Executiv RASCI.

Îngrijirea personală este practica indivizilor care își îngrijesc propria sănătate folosind cunoștințele și informațiile disponibile. Aceasta implică un proces de luare a deciziilor care responsabilizează indivizii să aibă grijă de propria sănătate în mod eficient și convenabil, în colaborare cu profesioniștii din domeniul sănătății, după cum este necesar. Îngrijirea personală include recunoașterea simptomelor unei afecțiuni, precum și abilitatea de a recunoaște dacă este necesară implicarea unui profesionist în domeniul sănătății pentru adresarea acestora. Totodată, aceasta include și automedicația rațională, respectiv utilizarea responsabilă a medicamentelor, fie că se eliberează cu sau fără prescripție medicală, a suplimentelor alimentare și a dispozitivelor medicale.

„Cea mai mare provocare este aceea de a îi face pe oameni să realizeze că este nevoie să punem accentul pe prevenție, în loc de tratament, pentru a le ușura viața și a le oferi mai multe oportunități de a avea grijă de propria sănătate. Cu siguranță este necesar un parteneriat solid între industrie, profesioniștii din domeniul sănătății și autorităţi pentru a răspunde nevoilor în continuă creștere ale populației de a-și gestiona propria sănătate, respectiv de a-și îmbunătăți educația pentru sănătate, astfel încât practicile de îngrijire personală să poată fi aplicate în mod eficient”, adaugă Diana Mereu.

RASCI susține administrarea responsabilă și avizată de medicamente eliberate fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală, prin informarea corectă și educarea pacienților şi consumatorilor români.

Despre medicamente cu eliberare fără prescripție medicală (fără rețetă)

Medicamentele care se eliberează fără prescripție medicală, cunoscute și ca OTC-uri (de la denumirea din engleză “over-the-counter”) sau, medicamente fără rețetă, se pot elibera direct din farmacie, nu au un regim special de administrare și nu necesită o rețetă medicală, fiind folosite pentru a trata sau a preveni o serie de afecțiuni. Acestea se pot elibera direct din farmacie, fără a fi necesară o prescripție medicală și fără supravegherea medicului, cu condiția ca recomandările din prospect sau de pe etichetă să fie citite cu atenție și respectate.

http://aleginformat.ro/despre-medicamente-fara-reteta/

Despre suplimente alimentare

Suplimentele alimentare sunt preparate ce conțin vitamine, săruri minerale sau alte substanțe cu efect nutrițional sau fiziologic (fibre, aminoacizi, acizi grași, extracte vegetale sau animale), indicate atunci când, din anumite motive, aceste substanțe lipsesc sau nu se regăsesc într-o cantitate suficientă în dieta zilnică. Etichetarea, prezentarea și reclama suplimentelor alimentare nu trebuie să atribuie acestora proprietatea de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli umane sau să facă referire la astfel de proprietăți. Consumul de suplimente nutritive nu trebuie să înlocuiască o alimentație echilibrata.

http://aleginformat.ro/despre-suplimente-alimentare/

Despre dispozitive medicale

Dispozitivele medicale sunt instrumente, aparate, materiale sau alte articole ce pot fi utilizate pentru activități precum diagnosticarea, prevenirea, monitorizarea, tratarea, ameliorarea sau compensarea unor afecțiuni, leziuni sau handicapuri, cât și pentru modificarea, înlocuirea anatomiei sau a proceselor fiziologice și controlul concepției. Pot fi utilizate și pentru îngrijire personală, fără să necesite consultul unui medic, această categorie incluzând spray-uri nazale, pastile de gât, pastă de dinți pentru dinți sensibili, plasturi, etc.

http://aleginformat.ro/despre-dispozitive-medicale/

Despre RASCI

RASCI (Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale), www.rasci.ro reunește producători, importatori și distribuitori de medicamente eliberate fără prescripție medicală (OTC), suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală, activi pe piața din România: Bayer Consumer Health, Haleon, Johnson & Johnson, Sanofi, Reckitt Benckiser, Fildas, Antibiotice, WÖRWAG Pharma, Perrigo, Ipsen, Zentiva, Angelini, Dr. Reddy’s și ISO PLUS. RASCI este afiliată la AESGP (Association of the European Self-Medication Industry), www.aesgp.eu, organizație europeană non-profit care este vocea sectorului de îngrijire personală în Europa și care reunește mai mult de 2.000 de companii și asociații profesionale.

Asociația urmărește ȋn toate acțiunile sale informarea, educarea și responsabilizarea consumatorilor și pacienților români, implicit prin campania educațională inițiată și derulată de asociație „Despre sănătate, cu responsabilitate”, http://aleginformat.ro/. Prin activitatea sa curentă, asociația încurajează cele mai ridicate standarde de etică în afaceri și susține transformarea într-un mediu concurențial echitabil, începând chiar cu membrii săi care au aderat la Codul Etic al asociației. Scopul principal al RASCI este să asigure claritatea și obiectivitatea informației atât la nivelul populației, principalul beneficiar al produselor reprezentate, cât și la nivelul profesioniștilor din domeniul sănătății, cei care zilnic dau sfaturi și indicații de utilizare ale acestora.

[1] Studiu AESGP – Self-Care in Europe: Economic and Social Impact on Individuals and Society, realizat al nivelul a 30 de țări europene (UE27, Norvegia, Elveția și Regatul Unit al Marii Britanii)

Source