Se pot îndrepta dinții chiar și după o anumită vârstă? Medicii stomatologi spun că da, dar există o condiție: dinții trebuie să fie sănătoși. Prezentăm în acest articol cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre îndreptarea dinților. Trebuie spus însă că îndreptarea dinților presupune purtarea unui aparat. Aparatele ortodontice sunt recomandate atunci când pacientul se află în perioada de creștere, pentru că ajută la lărgirea și deplasarea maxilarelor. Pentru a afla costul unui aparat dentar la Clinica Denttaglio, ia legătura cu specialiștii clinicii.

Când este nevoie de un aparat de îndreptare a dinților

Este nevoie de un consult stomatologic și de un aparat dentar în următoarele situații:

  • – existența unui spațiu între dinți;
  • – dinții sunt înghesuiți;
  • – dinții nu sunt aliniați corect.

Stomatologul este cel care recomandă aparatul ortodontic atunci când, la consultul pacientului, observă dacă ocluzia nu este corectă sau când există dinți tociți.

Cele mai utilizate aparate care ajută la îndreptarea dinților sunt:

Aparatul dentar fix

Aparatul dentar fix este metoda tradițională de îndreptare a dinților și este recomandat mai ales în cazul copiilor. Aparatul dentar fix constă în atașarea pe suprafața dinților a unor sârmulițe care aplică o anumită presiune asupra dinților, deplasându-i, în timp, în poziția lor corectă. Aparatul trebuie purtat în funcție de cât de mult trebuie mișcați dinții. 

Există câteva dezavantaje ale acestui aparat:

  • – o dată pe lună trebuie mers la medic, pentru că sârmele se lărgesc în timpul purtării; 
  • – tratamentul poate dura mai bine de doi ani;
  • – după terminarea tratamentului, trebuie purtat un dispozitiv de corecție care să mențină dinții în noua lor poziție;
  • – există și riscul ca purtarea acestui aparat să provoace inflamații sau leziuni la nivelul obrajilor, gingiei, limbii. 

Aparat ortodontic lingual

Aparatul ortodontic lingual este foarte asemănător aparatului dentar fix, numai că se atașează pe partea interioară a dinților. Este o variantă mai estetică pentru pacient, numai că disconfortul este mai mare decât în cazul aparatului fix obișnuit.

Există dezavantaje ale aparatului ortodontic lingual:

  • – crește riscul de a inflama temporar limba;
  • – pacientul are șanse mari să fie sâsâit în primele zile de purtare;
  • – poate apărea un anumit disconfort și în timpul masticației;
  • – are o perioadă de acomodare destul de mare, poate ajunge și la o lună de zile; 
  • – există riscul acumulării de plăcii bacteriene, din cauza resturilor alimentare care rămân pe firele aparatului.

Aparat ortodontic mobil

Aparatul ortodontic mobil se folosește mai ales la copiii cu vârsta între 7-12 ani, pentru alinierea dentară și corectarea micilor imperfecțiuni dentare. Se poartă permanent, se dau jos doar la masă și când copilul face sport (pentru că aparatul poate fi deteriorat). În general, purtarea unui asemenea aparat se întinde pe perioada 6-9 luni. Este posibil ca după trecerea celor 9 luni, copilul să aibă nevoie de un alt aparat ortodontic. 

Reguli de igienă dentară în cazul pacienților cu aparat dentar

Există câteva reguli de care cei care poartă aparate dentare trebuie să țină seama:

  • – aparatele dentare trebuie igienizate după fiecare masă sau gustare;
  • – cel mai bine ar fi să se folosească o pastă de dinți fluorurată;
  • – trebuie îndepărtate resturile de pe brackeți;
  • – este indicată folosirea unei ape de gură fluorurate, pentru că aceasta ajunge în locuri unde periuța de dinți nu ajunge;
  • – de asemenea, se poate folosi un duș bucal.

Reguli de alimentație în cazul pacienților cu aparat dentar

  • – Nu este indicată mușcarea din alimente, chiar dacă acestea par moi. Fructele sau legumele trebuie tăiate bucățele mici și mestecate pe dinții din spate. Există riscul ca brackeții să se desprindă și atunci purtarea aparatului devine ineficientă.
  • – Nu este indicat consumul de bomboane lipicioase, de tipul caramelelor sau gumei de mestecat, nici a alimentelor tari (alune, popcorn, covrigi, ciocolată cu alune). 

Dacă ai probleme cu alinierea dinților, consultă-te cu medicul stomatolog, pentru a afla care este cea mai bună soluție pentru tine.

decembrie 15th, 2021 by

Source