Mai mult decât atât, cadrul legal este unul extrem de strict, fiind stabilite și obligații privind completarea și depunerea unor declarații de mediu, în condițiile introducerii ambalajelor pe piața din România și gestionării deșeurilor generate. 

Această obligație a fost stabilită în vederea reducerii semnificative a impactului asupra mediului, dar asigurându-se în același timp și bunul mers al comerțului pe plan intern.

În ce condiții trebuie depuse declarațiile de mediu pentru ambalaje și deșeuri de ambalaje?

Se poate completa și depune o declaratie AFM în contextul în care o societate economică:

Produce produse pe care le ambalează în vederea comercializării pe piața internă;

Introduce ambalaje de desfacere pe piața internă;

Realizează activități de import sau achiziționează intracomunitar materii prime, bunuri ambalate sau ambalaje de desfacere;

Închiriază ambalaje, indiferent de modalitate;

Supraambalează produse ambalate individual cu scopul revânzării sau redistribuirii.

Citește și: 3 lucruri pe care trebuie să le știți despre baterii și efectele lor asupra mediului

De asemenea, important de precizat este că potrivit prevederilor legii 249/2015, scopul principal stabilit la nivel național în ceea ce privește gestionarea deșeurilor de ambalaje este de a atinge un prag de reciclare de 60% din cantitatea întreagă de ambalaje introduse pe piața internă. În situația neîndeplinirii acestui obiectiv prioritar atunci se stabilește și se achită o contribuție de plată de 2 lei/kg.

Declarațiile AFM pentru ambalaje și deșeuri de ambalaje se depun online

Agenții economici care se regăsesc în calitatea de contribuabili trebuie să se autentifice în sistemul electronic implementat de Administrația Fondului pentru Mediu în vederea completării și depunerii online a declarațiilor AFM.

Autentificarea pe platforma electronică este posibilă cu ajutorul obținerii unui certificat digital,  emis de un furnizor de servicii de încredere calificat. 

Practic, agentul economic trebuie să completeze un formular cu datele societății, la care atașează cererea de înrolare (aceasta poate fi descărcată direct din formular), ulterior fiind transmisă către AFM.

După efectuarea acestor pași, reprezentantul va primi pe adresa de email a societății și pe cea personală (ele fiind specificate în formularul de înscriere) decizia în legătură cu aprobarea sau respingerea cererii.

În contextul în care se aprobă, reprezentantul va putea să se autentifice pe platformă și va completa și depune online declarațiile de mediu pentru ambalaje și deșeuri de ambalaje.

Source