endometriozaendometrioza

Academia de endometrioză-Endomedicare Academy-fondată de Prof. Dr. Elvira Brătilă-medic primar obstetrică ginecologie-Președinte al Societăţii de Endometrioză si Infertilitate Est-Europeană, obține certificarea EuroEndoCert, statuând centrul din România la nivel de “Centru de Excelență în diagnosticul si tratamentul endometriozei.”
Ȋn urma unui proces de evaluare riguros și complex, care a urmărit expertiza ca număr de intervenţii realizate, respectarea protocoalelor și standardelor terapeutice, managementul chirurgical multidisciplinar ȋn intervenţii complexe de endometrioză, eficienţa și calitatea actului medical și evaluarea calităţii vieţii pacientelor după intervenţii chirurgicale de endometrioză, Endomedicare Academy a obţinut cel mai ȋnalt nivel de certificare din partea auditorului european EuroEndoCert.
Fondată ȋn 2017 de Prof. Dr. Elvira Brătilă, medic primar Obstetrică Ginecologie, Președinte al Societăţii de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană, Endomedicare Academy a propus comunității medicale din România o nouă viziune asupra acestei patologii complexe-endometrioza-ce impune supraspecializare, o perspectivă 360 de grade asupra efectelor bolii și o abordare pluridisciplinară, care să asigure complementaritate, integrarea conduitei terapeutice și oferirea de soluții de tratament personalizate fiecărei paciente.
Endometrioza este una din cele mai răspândite afecţiuni ginecologice.  Conform World Health Organization, la nivel global 10% din populatia feminină-176 de milioane de femei-aflate la vârstă reproductivă, suferă de endometrioză. Ȋn România nu există o statistică oficială, dar luând ȋn calcul incidenţa de 1:10, raportată la nivel global, cifra estimativă este de aproximativ 500.000 de cazuri.
Statistica este sub-evaluată, pentru că există o diagnosticare sub-optimală sau tardivă, diagnosticul trenând ȋn medie 5-7 ani de la apariţia simptomatologiei.  In medie, 30-50% dintre paciente se confruntă cu infertilitate, cu un impact major pentru viitorul reproductiv al femeii și cuplului, problemă ce va ridica pe termen mediu-lung necesitatea unui plan naţional integrat de combatere a efectelor bolii și o implicare a statului prin pârghii de suport financiar a intervenţiilor complexe de endometrioză.
Endometrioza are un potenţial invalidant major, femeile afectate de boală prin durere, infertilitate și impact asupra calităţii, fiind invalidate ȋn rolul familial, profesional și social.
Endometrioza generează stigmă socială ȋn România. Prof. Dr. Elvira Brătilă, medic primar obstetrică ginecologie, fondator al Endomedicare Academy: “Ne-am dedicat activitatea cunoașterii acestei patologii complexe și schimbării de paradigmă, propunând alinierea protocoalelor terapeutice la standardele europene și globale. Ȋn prezent, Gold-standard-ul chirurgical ȋn endometrioză este chirurgia minim invazivă, pe care o realizăm în 99% dintre cazurile de endometrioză profund infiltrativă- abordând chirurgia laparoscopică și robotică. Certificarea Endomedicare Academy de către EuroEndoCert este o evaluare extrem de obiectivă, cu respectarea unor criterii de calitate ale actului medical foarte bine stabilite de auditorul extern. Pentru noi ca echipă, faptul că ne-am poziţionat pe harta europeană a centrelor specializate, la cel mai ȋnalt nivel expertiză, este o validare a performanţei și o recunoaștere a dedicării echipei medicale acestei misiuni-lupta cu endometrioza.”
Cu o expertiză de peste 450 de intervenții în cazuri complexe de endometrioză profund infiltrativă, Endomedicare Academy a devenit un centru-reper în managementul acestor cazuri care exced zona pelvină, necesitând echipă multidisciplinară, constituind astfel un model de urmat pentru alte centre dedicate endometriozei din România și un suport de Mentorship Advice în intervenții complexe de endometrioză.
Echipa propune conceptul chirurgical “one-stop-shop surgery in endometriosis”, excizia corectă și completă a leziunilor de endometrioză de la prima intervenţie chirurgicală, păstrând ȋn focus obiectivul conservator de prezervare a potenţialului reproductiv al pacientelor care ȋși doresc să aducă pe lume copii.
Prof. Dr. Elvira Brătilă, medic primar obstetrică ginecologie, subliniază: “Din păcate, ne confruntăm ȋn România cu o insuficientă cunoaștere a acestei patologii, chiar ȋn rândul medicilor. Este motivul pentru care diagnosticul poate ȋntârzia ani, endometrioza fiind descoperită frecvent ȋn contextul infertilităţii. Pe de altă parte, chirurgia endometriozei este extrem de complexă și trebuie adresată chirurgilor experimentaţi, care să ia o decizie chirurgicală echilibrată ȋntre obiectivul de a exciza complet și corect leziunile de endometrioză și obiectivul de a proteja potenţialul fertil și rezerva ovariană, care poate fi ireversibil afectată ȋn urma unui management chirurgical inoportun. De aceea, mesajul nostru este unul de responsabilitate a actului medical, adresat ȋn egala măsură medicilor și pacientelor: Alege responsabil pentru viitorul tău! “
Endomedicare Academy și-a dedicat activitatea educării și formării specialiștilor și comunității profesionale, integrând programe de mentorat dedicate patologiei, oferind specialiștilor oportunitatea de a se instrui și de a își dezvolta abilitățile chirurgicale, pornind de la premisa că numai îmbunătățind constant standardul profesional la nivelul comunității, ȋntreaga comunitate profesională poate progresa. Faptul că astăzi centrul din România a fost integrat la nivel de centru european de training al specialiștilor ȋn acest domeniu, validează performanţa acestei echipe medicale.
Ce ȋnseamnă, din punctul nostru de vedere-al Endomedicare Academy-un management terapeutic optim pentru pacientele care suferă de endometrioză:
Diagnostic si tratament recomandat a fi realizate ȋn centre specializate ȋn diagnosticul și tratamentul endometriozei, ȋn cadrul cărora chirurgia să fie adresată chirurgilor supraspecializaţi, antrenaţi ȋn chirurgia complexă a endometriozei.
Abordare multidisciplinară, echipă care să integreze chirurgie ginecologică, chirurgie colo-rectală, chirurgie urologică, expertiză ȋn infertilitate, kinetoterapie, consiliere ȋn nutriţie, psihoterapie.
Abordare holistică a pacientelor-trup, minte, spirit, impactul bolii fiind major pe toate palierele, calitatea vieţii acestor paciente fiind  afectata ad-integrum.

Excelența ȋn medicină nu trebuie să fie o simplă declarație, ci este un obiectiv ambițios, pe care îl poți îndeplini numai dovedind stiință, expertiză, oferind constant un act medical de calitate pacienţilor, la standardele impuse și validate de experți și auditori recunoscuţi internaţional.
Suntem onorați pentru această recunoaștere și bucuroși să împărtășim cu dumneavoastră acest efort de echipă, o echipă dedicată constant evoluției domeniului endometrizei, într-un obiectiv convergent către sănătatea și binele pacientelor noastre.
Proiectul de comunicare: “Endometrioza este un punct dureros. Alege responsabil pentru viitorul tău!” este un proiect educaţional amplu, desfășurat sub egida Societăţii de Endometrioză si Infertilitate Est-Europeană ȋn parteneriat cu GEDEON RICHTER.
Despre GEDEON RICHTER:
Compania Gedeon Richter este o companie farmaceutică importantă Central-Est Europeană, cu o prezență directă și în dezvoltare în Europa de Vest, China și America Latină. Compania deține subsidiare producătoare în mai multe țări din lume, printre care și România. Portofoliul de produse acoperă multe domenii terapeutice importante, incluzând produse destinate sănătății femeii, a sistemului nervos central și a afecțiunilor cardiovasculare.
Inovația și cercetarea au fost elemente cheie în strategia companiei Gedeon Richter încă de la înființarea sa în anul 1901. Cu peste 1.200 de angajați în domeniul cercetării, Gedeon Richter deține cel mai important centru de cercetare și dezvoltare din regiunea Europei Centrale și de Est, în cadrul căreia cercetarea originală se concentrează pe tulburările sistemului nervos central, dezvoltarea de produse biosimilare și de produse cu valoare adăugată. Cu experiența sa larg recunoscută în domeniul chimiei steroizilor, Gedeon Richter este un jucător important în domeniul sănătății femeii la nivel mondial.