Românii au fost invitați, timp de cinci zile, să își testeze cunoștințele de educație financiară în cadrul campaniei dezvoltată de băncile din România, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor, cu ocazia Săptămânii Europene a Banilor. Aproape 1.000 de participanți au completat quiz-ul dedicat campaniei, iar peste 60 au obținut nota maximă și au fost înscriși automat la tombola care a avut loc la data de 24 martie, când au fost stabiliți 30 de câștigători ai premiilor în valoare de 800 lei fiecare.
La concursul “Dreptul la Banking te învață arta stabilității financiare” au participat persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani, două treimi fiind tineri cu vârsta între 18-24 ani. Dintre cei chestionați, 60% consideră educația financiară ca fiind foarte importantă, iar 82% afirmă că românii nu sunt suficient de educați pe zona financiară. Întrebați, pe o scară de la 1 la 5, cât de bine se consideră informați pe zona educației financiare, 45% au acordat 3 – nota medie, aproape 27% nota 4 și doar 7,8% nota maximă. Nota minimă (1) a fost selectată de 3,66% dintre respondenți. Printre întrebările care au primit cele multe răspunsuri corecte se numără “Ce reprezintă inflația?”(94%), “Care este scopul unei asigurări?”(96%), “Ce ar trebui să faceți dacă observați activitate suspectă în contul dvs. bancar?” (97%).
Asociația Română a Băncilor încurajează educația financiară și digitală în rândul românilor și îi invită să își testeze cunoștințele și să se informeze periodic pe site-urile campaniei #DreptulLaBanking – www.dreptullabanking.ro și www.sigurantaonline.ro . Comunitatea bancară continuă programele de educație financiară la nivel național privind produsele și serviciile bancare, explicarea modului în care funcționează economia, dar și cum trebuie să își gestioneze românii bugetul sau să se apere de fraude.