Deteriorarea discurilor situate între vertebrele coloanei vertebrale reprezintă un context medical sever care generează dureri la nivelul spatelui, şoldurilor, gâtului şi membrelor. Manifestarea diferită a durerii şi disconfortului, atât ca intensitate cât şi ca zonă, este influenţată de localizarea discului herniat. Acesta este motivul pentru care durerile pot fi resimţite în diferite părţi ale corpului.

Ce este un disc herniat?

Discurile dintre vertebre au două părţi componente. Stratul exterior poartă denumirea de inel fibros şi este format din fibre de colagen. Interiorul discului se numeşte nucleul pulpos şi are o consistenţă gelatinoasă, asigurând flexibilitate şi o amortizare suplimentară. 

Atunci când te confrunţi cu o hernie de disc, un segment al inelului fibros este rupt sau crăpat. În aceste cazuri, conţinutul nucleului pulpos se scurge, ajungând chiar şi pe o rădăcină nervoasă. Astfel, discul capătă denumirea de disc herniat. Este o afecțiune medicală în care se resimt  dureri în părţile anatomice din apropiere.

Simptomele herniei de disc

Hernia de disc generează dureri la nivelul membrelor, gâtului, mâinilor, şoldului şi la nivel lombar. Din simptomatologia specifică fac parte durerile, amorţeala, rigiditatea în mişcare, furnicăturile şi lipsa forţei, precum şi dificultatea în coordonarea mişcărilor. Aria în care se produce hernia este aceeaşi cu cea în care se vor manifesta simptomele, însă pentru stabilirea unui diagnostic exact şi pentru localizarea herniei, se impune un control specializat de neurochirurgie. Pe baza istoricul medical, efectuând un examen fizic şi aplicând procedurile imagistice, medicul neurochirurg va stabili diagnosticul corect.

Cauze

Hernia de disc este specifică înaintării în vârstă. Cu toate acestea, există mai multe situaţii care pot avea drept urmare o hernie de disc. Traumatismele  şi accidentările, obezitatea şi sedentarismul, viciile de postură şi fumatul excesiv, toate acestea pot conduce la deteriorarea calităţii discurilor dintre vertebrele coloanei.

Cum se tratează hernia de disc?

Ca primă măsură de tratament, medicul neurochirurg recomandă tratament medicamentos, însoțit de diferite terapii care vor avea rolul de a creşte forţa musculară a zonei afectate, diminuându-se astfel presiunea resimţită la nivelul discului. În cazul în care aceste terapii nu dau rezultate, se vor efectua infiltraţii sub ghidaj CT. Prin această procedură, medicamentul este introdus direct pe discul herniat.  

Intervenţia chirurgicală reprezintă o altă măsură recomandată, reprezentând soluţia cea mai eficientă, atunci când celelalte proceduri nu dau rezultate. Prin aceasta se va detensiona rădăcina nervoasă afectată. De asemenea, tot printr-o procedură chirurgicală se poate realiza înlocuirea discului distrus cu o grefă artificială, iar aceasta din urmă reprezintă o soluţie eficientă şi de durată.

Source