Placa video este un dintre componentele de bază în configurația oricărui computer, fie că vorbim de un PC sau de un laptop. Este partea responsabilă cu grafica și cu ajutorul său imaginile și efectele vizuale sunt transmise către monitor. 

Plăcile video pot fi de diferite feluri, ceea ce influențează performanțele unui computer și poate duce la timpi de răspuns foarte buni al acestuia. De exemplu, gamerii vor opta întotdeauna pentru o placă video dedicată, în timp ce pentru un laptop utilizat la job, de exemplu, pentru Word sau Excel, o placă integrată este suficientă. 

Tipuri de plăci video

Există două tipuri de plăci video disponibile pentru orice computer: dedicate și integrale, diferența dintre ele fiind la nivel de performanță. În general, ca să alegi configurația unui laptop vei lua în calcul modul acestuia de folosire. Ce urmează să faci pe el va influența și tipul de placă video utilizată. 

Dacă ai nevoie de un dispozitiv pe care să rulezi filme, să navighezi pe internet, să stai pe rețelele sociale sau să lucrezi cu documente Word, Excel, PowerPoint, atunci o placă video integrată este suficientă pentru dispozitivul tău. 

De cealaltă parte, dacă ești pasionat de gaming sau faci editare video sau foto la un nivel profesionist, în acest caz este indicat să te orientezi spre o placă video dedicată, ce îți va garanta performanțe mult mai mari.  

Costul este un factor ce influențează alegerea unei plăci video, laptopurile cu plăci video integrate fiind mai accesibile. Totuși, dacă vrei să investești în calitate și performanțe de top, prețul pentru Nvidia RTX 4090, de exemplu – un model de placă video dedicată special concepută pentru gameri și creatori de grafică – pornește de la 9.512 de lei și poate depăși 13.000 de lei pentru un timp de răspuns ce se măsoară în milisecunde.  

Când alegi un computer cu placă video integrată?

Cele mai multe laptopuri și PC-uri vin cu placă video integrată, cu diferite niveluri de performanță. Dacă folosești dispozitivul tău pentru activități ce presupun lucrul în programe Microsoft Office, navighezi pe internet, petreci timp pe rețelele sociale sau vizionezi filme pe platformele video atunci o placă integrată este ideală. Este accesibilă și ca preț și, în plus, are și o durată de viață mult mai mare. Dacă îți achiziționezi un laptop cu placă integrată, bateria acestuia va fi protejată și în mod normal n-ar trebui să se încălzească peste măsură. Așadar, pentru o funcționare de bază, care nu implică performanțe video și de editare, placa integrată este o alegerea optimă. 

Când alegi o placă video dedicată?

Plăcile video dedicate se traduc prin performanțe la nivel înalt în ceea ce privește activități de gaming, grafică, procesare video. În situația în care ai nevoie de un laptop sau de un PC pentru așa ceva, atunci va trebui să îți alegi o placă video compatibilă și cu restul sistemului, astfel încât să te bucuri de un computer foarte puternic.

Prețul mai ridicat va fi justificat, asta pentru că timpii de răspuns vor fi excelenți în cazul dispozitivului cu placă video dedicată, fie că te joci sau că editezi. Și filmele le vei putea vedea la o calitate superioară pe un computer cu placă video dedicată. 

După ce ai stabilit care este tipul de placă video potrivită pentru computerul tău, integrală sau dedicată, în funcție de nevoile pe care le ai, va trebui să alegi dintr-o gamă variată. Ține cont și de celelalte componente ale laptopului sau PC-ului, în așa fel încât să fie asigurat un echilibru la nivel de performanțe. 

martie 2nd, 2023 by

Source