Citius, Altius, Fortius: „Mai repede”, „Mai înalt”, „Mai puternic”. Sunt noțiuni care ne reprezintă, în care credem și care completează unul dintre principiile noastre – acela ca fiecare să facă maximum posibil în contextul său, acolo unde se pricepe și unde poate realiza performanță.

Noi, steliștii, ne pricepem în a scrie istorie în sporturile în care activăm. Misiunea noastră este de a ne susține sportivii, dublată de standardele pe care ni le impune cultura roș-albastră, așadar ne sesizăm, când personaje obscure lansează „atacuri” scandaloase și incită la dispute închipuite.

Philippe Nsiah, în vârstă de 26 de ani, este unul dintre fotbaliștii pe care contăm să contribuie la obiectivul nostru pe termen scurt, acela de a promova în eșalonul secund din fotbalul românesc. Atacantul francez îndeplinește standardele sportive și fizice ale staff-ului nostru tehnic, iar salariul său nu depășește grila de venituri a echipei noastre de fotbal. Menționăm acest lucru în completarea afirmațiilor unui personaj aciuat în fotbalul românesc, acest peisaj mult prea permisiv cu infractorii. De altfel, găsim foarte ironică declarația unui fost deținut, evazionist fiscal, care spune că nu este de acord ca din taxele plătite de el să fie susținut salariul unui fotbalist care nu i-ar respecta standardele, dat fiind faptul că populația din România a achitat, la rândul ei, taxe care i-au susținut șederea în închisoare a acestui „domn” din fotbalul mioritic.

Pe de-o parte, înțelegem că suntem tot mai aproape de Liga I și că suntem percepuți ca un pericol pentru anumite echipe, așadar suntem predispuși să devenim „ținta” unor subiecte care nu ne fac cinste. Pe de alta, reamintim că orice declarație despre cineva, îndeosebi dacă reprezintă un atac precum ipoteza că un jucător și-ar falsifica vârsta reală, trebuie susținută cu dovezi, în caz contrar existând riscul să aibă un ecou penal.

În încheiere, ne-ar plăcea ca diferența să fie făcută acolo unde ar trebui, de fapt, pe teren, căci în ceea ce privește caracterul uman, am câștigat meciurile tur-retur cu 3-0.

Source