Nici nu e nevoie să faci o renovare de la zero. Există numeroase trucuri care îți sunt de ajutor în amenajarea unei băi cu stil. Iată câteva dintre acestea:

Folosește accente de culoare

Nu ai nevoie de multe culori într-o baie. E suficient să creezi un perete de accent, care oferă personalitate băii. Poți să alegi o culoare contrastantă cu restul băii, un fundal floral sau geometric ori un model care imită cărămidă sau finisajul din lemn.

La fel de practice sunt și elementele de decor în nuanțe puternice. Aici poate fi vorba de o vază, un dulăpior, un coș pentru depozitare sau un covoraș.

Fă un upgrade al obiectelor sanitare

Alege obiecte sanitare moderne, care transformă instant aspectul băii tale. Probabil că cea mai de efect schimbare este cea a căzii. De aceea, o cada freestanding aduce eleganță băii tale datorită aspectului său estetic.

Acest tip de cadă este ușor de instalat și poate fi montat în orice zonă a băii. În plus, poți să alegi dintr-o varietate de forme și mărimi, în funcție de spațiul disponibil și de stilul preferat.

Alege tablouri care sunt pe gustul tău și creează-ți propriul perete cu artă. Acest truc te ajută să adaugi personalitate băii tale, fără să faci schimbări majore.

Când alegi tablourile, încearcă să optezi pentru o singură schemă de culori. Iar dacă nu vrei să umpli un perete cu tablouri, poți folosi un singur tablou mare. Va avea același efect.

Alege o temă

Amenajează baia în funcție de o temă pentru ca totul să arate cât mai sofisticat. Astfel, toate elementele de decor vor fi din aceeași poveste. Dacă îți place plaja, folosește accesorii tropicale, vopsea albastră pentru peretele de accent și ornamente în formă de scoici.

Dacă vrei că baia ta să fie un spațiu modern, folosește culori precum alb și negru, ornamente cu forme geometrice și mobilier minimalist.

Atunci când vine vorba de amenajarea băii, există câteva trucuri care te pot ajuta. Culorile, obiectele sanitare potrivite, iluminatul, decorațiunile, verdeața și tablourile sunt câteva dintre acestea. De asemenea, poți să ții cont și de o temă dacă vrei să creezi un spațiu în care să te relaxezi cu plăcere.

Source