Desi pare o sarcina usoara, alegerea tuturor elementelor ce tin de aranjamente florale necesita mult timp si atentie. Pentru a simplifica treaba celor care organizeaza o nunta de vara, noi am facut o selectie a celor mai potrivite flori pentru acest sezon.

Bujorii

Una dintre cele mai frumoase flori de vara, bujorul, cu ale sale petale ondulate si cu parfumul sau proaspat, este mereu in topul preferintelor specialistilor care se ocupa de aranjamentele florale din cadrul evenimentelor ce au loc in sezonul calduros. Bujorii vin intr-o diversitate de nuante vibrante de roz, galben si alb si sunt incredibil de parfumati. De retinut insa ca aceste flori se gasesc doar in cateva saptamani din sezon, perioada lor durand de obicei de la sfarsitul primaverii pana la mijlocul verii, asadar sunt potrivite doar pentru nuntile ce au loc in acest interval de timp.

Trandafirii de gradina

Nu exista nimic mai romantic si atemporal decat un trandafir. Este simplu, elegant si incontestabil uluitor – ca sa nu mai vorbim de parfumul sau atragator. Trandafirii sunt florile preferate de mirese, mai ales in acest sezon, datorita miresmei lor puternice, numarului mare de petale si aspectului texturat. Trandafirii de gradina cresc pe tot parcursul anului si reprezinta intotdeauna un substitut excelent pentru bujori in perioada in care acestia sunt in afara sezonului. Un bonus suplimentar este ca sunt putin mai ieftini decat bujorii, in functie de tipul ales, asadar pot fi o alegere grozava pentru cei care au un buget mai redus disponibil pentru organizarea nuntii.

Lavanda

Lavanda este o floare mica, dar incredibil de parfumata. Este foarte dorita in timpul sezonului estival, datorita faptului ca are o nuanta care se potriveste perfect cu paletele pastelate, acestea gasindu-se mereu in preferintele cuplurilor care se casatoresc primavara sau vara. Iar lavanda functioneaza perfect intr-un buchet de mireasa, oferind atat un miros calmant, cat si o nota de violet care simbolizeaza armonia mintii si emotiilor. In plus, lavanda este potrivita in aranjamentele florale de orice stil si design, de la rustic si clasic la modern si elegant.

Freziile

Frezia este de fapt o floare pe care o gasim pe tot parcursul anului si pe care florarii si organizatorii de nunti o adora datorita dimensiunii sale minuscule si aspectului sau delicat. Dar in special vara, freziile sunt o alegere excelenta, deoarece tonurile lor sunt mai deschise si se pot potrivi in orice aranjament sau buchet, oferindu-i un aspect mai detaliat si mai interesant. Freziile au, de asemenea, un parfum frumos si curat, ceea ce face din utilizarea lor o placere absoluta.

Source