Deși sunt măsele de care pur și simplu uităm, pentru că apar doar la vârsta adultă, au ele grijă să ne aducă aminte că există, deoarece, de regulă, acestea produc fie durere, fie disconfort nedorit sau alte neplăceri. 

Durerea pe care o provoacă măselele de minte poate avea multe cauze, însă există și diferite soluții pentru a o trata. Iată câteva informații despre cauzele durerilor cauzate de măselele de minte, dar și cele mai eficiente soluții în acest sens.

Cauzele durerii asociate cu măseaua de minte

Că au ieșit deja sau nu, măselele de minte pot provoca oricum durere. Poți ajunge la dentist cu dureri pe care nu le poți identifica, iar acesta îți poate spune că este vorba despre măselele de minte care nici măcar nu se văd încă.  

Printre cauzele care duc la apariția durerii măselelor de minte se numără cariile, placa dentară, dar și creșterea acestora într-o poziție nefirească. Chiar simplul fapt că se pregătesc să apară poate provoca durere. Deși nu îți mai amintești de când erai bebeluș, dinții dor atunci când străpung gingia și ies la suprafață. Același lucru îl fac și măselele de minte. Numai că acestora le ia foarte mult timp uneori să apară, deci durerea va părea la nesfârșit prelungită. 

De asemenea, măselele de minte sunt mai susceptibile de a se caria decât oricare alt dinte din gură. Acestea sunt mai greu accesibile atunci când periezi dinții, iar în acest fel cariile se dezvoltă pe un teren propice. Există, așadar, posibilitatea ca măselele de minte să se carieze mai repede decât orice alt dinte, iar durerea resimțită să fie mai mare. 

Soluții eficiente pentru durerea măselei de minte

În ceea ce privește soluțiile, este vorba în primul rând de o igienă bucală corespunzătoare. Pe lângă periaj zilnic, este recomandată și utilizarea aței dentare sau a periilor interdentare, dar și vizita periodică într-un cabinet stomatologic pentru a-i cere expertului cele mai bune sfaturi în acest sens. Detartrajul și controlul periodic sunt extrem de importante pentru a preveni marile dureri cauzate de cele mai întârziate măsele. 

Deși nu este de dorit, în unele situații poate fi necesară extracția, mai ales atunci când măseaua este extrem de cariată sau când există riscul ca aceasta să afecteze negativ și alți dinți adiacenți prin poziția sa nefirească. 

Source