Privită din afară, obiectiv și detașat, Asociația ,,Femei în antreprenoriat – o șansă” este doar un alt ONG, înființat cu scopul de a sprijini femeile defavorizate. Din interior însă, Asociația se vede ca o entitate cu suflet, care valorizează, motivează și inspiră femeile să iasă din „carapacea” în care lumea patriarhală a prezentului nostru încă le obligă să trăiască.

Sufletul Asociației ,,Femei în antreprenoriat – o șansă” șunt președintele și vicepreședintele, Petrică Zaharia și Aurora Ursu, doi oameni de bine care și-au unit eforturile, ambiția și voința și s-au mobilizat cu scopul de a demonstra că oricine merită o șansă și că locul femeii nu este doar la cratiță sau la schimbat de scutece. Hotărâți să identifice acele femei care vor și pot să își schimbe nu doar poziția în societate, ci și modul de a trăi, cei doi luptă neobosit pentru afirmarea antreprenoriatului feminin.

În „jocul” lor nebunesc s-au prins alte șase femei care nu se tem câtuși de puțin de visurile mărețe, aparent imposibile, pe care sunt hotărâte să le urmeze și să le transforme în realitate – o realitate în care într-o zi își va consolida pozițiile una dintre cele mai puternice comunități de femei-antreprenor.

Este un proiect de anvergură în cadrul căruia toate doamnele care pot lucra ceva unic și original care le definește vor fi propulsate, ghidate și încurajate să se afirme și să își câștige existența din ceea ce le place și știu să facă mai bine.

Asociația ,,Femei în antreprenoriat – o șansă” funcționează ca o Societate de Economie Socială. Concret, desfășoară sesiuni de training și calificare profesională, dar și activități de producție manufacturieră. Lumânări decorative, parfumate și personalizate, aranjamente din flori și plante uscate și/sau stabilizate și alte asemenea produse realizate de femeile membre în asociație, toate sunt puse în vânzare pe platforma chance.associates.

Dar cel mai important lucru pe care îl oferă echipa Asociației ,,Femei în antreprenoriat – o șansă” este sprijinul, ghidarea și îndrumarea continuă în desfășurarea activității. Odată lansate în activitatea pe care și-o propun, membrele asociației au o multitudine de beneficii precum: traininguri gratuite pe domenii diferite de activitate: manufacturare, promovare, inițierea si susţinerea unei afaceri, utilizare aparatură IT, accesare platforme de business etc.;grup de sprijin permanent;participarea împreună cu asociația la târguri și evenimente de profil pentru a-și promova produsele și a obține notorietate.

În Asociația ,,Femei în antreprenoriat – o șansă” sunt binevenite toate femeile care se regăsesc într-una din situațiile de mai jos:

 – Absolvente cu studii medii sau nefinalizate, care nu își pot găsi un loc de muncă din cauza lipsei unei calificări;

– Femei cu vârsta de peste 50 de ani, calificate sau nu, care întâmpină dificultăți în a-și găsi un loc de muncă din cauza vârstei;

– Absolvente de studii superioare care consideră că pot demara o afacere proprie, dar au nevoie de sprijin inițial, calificare și coordonare în demararea acesteia.

– Persoane de sex feminin, indiferent de vârstă, care au deja un loc de muncă remunerat nesatisfăcător și care își doresc să presteze o activitate suplimentară pentru un venit în plus sau care speră să se califice pentru a-și putea deschide propria afacere.

– Persoane cu handicap (în special locomotor) care pot lucra și crea;Fete crescute în sistemele de stat, care la 18 ani sunt nevoite să își croiască singure un drum în viață, dar nu beneficiază de susținerea nimănui.

– Mame singure care își doresc să practice o activitate activități adiacente jobului cu scopul de a obține venituri suplimentare;

– Mame care, din varii motive, nu se mai pot întoarce la fostul loc de muncă la încheierea concediul de creștere și îngrijire a copilului.

Însuflețită așadar de o combinație de oameni hotărâți și obiective înalte, Asociația ,,Femei în antreprenoriat – o șansă” se conturează ca o entitate capabilă să ofere o perspectivă nouă asupra rolului femeii în societate, dar și asupra ideii de antreprenoriat care, cu pași mărunți, se eliberează de sub imperiul masculinității, cedând teren și pentru feminitatea care se afirmă tot mai hotărât în mediul de afaceri.

Source