Pe 1 ianuarie 2021 s-au deschis înscrierile pentru primul concurs dra.ma din anul 2021 Concursul de monoloage și scenete. Concursul este primul dintr-o serie de 3 competițiiorganizate de asociație care se vor desfașura de-a lungul anului curent. Toate competițiile se desfășoară online și sunt dedicate copiilor și adolescenților din România care își doresc să cunoască mai mule despre artele dramatice și pentru părinții și profesorii lor care știu avantajele în desfășurarea unor activități creative în dezvoltarea armonioasă a elevilor.
Concursul de monoloage și scenete constă în interpretarea unui text (proză sau poezie) scris sau adaptat de către concurent creat sub formă de video ( telefon mobil/ cameră) și are ca premii, în perioada limitantă a pandemiei, masterclass-uri de interpretare, scriere dramatică și publicare în cartea dra.ma. Categoria de vârstă este de la 5 la 18 ani inclusiv.
Mai multe despre asociația dra.ma- acting for life
Asociația este alcătuită din 8 actrițe românce care sunt și scriitoare, cântărețe, producătoare media, profesoare de arte dramatice. Toate actrițele au cariere internaționale și variate în care au lucrat pentru BBC, ITV, Institutul Cultural Român, Teatrul Național București, Teatru Evreiesc de stat, Donmar Warehouse Theatre, Bohemian Rhapsody și multe alte nume. Acolo au putut învăța foarte multe lucruri valoroase pe care ele și le doresc și pentru copiii și adolescenții români. Acestea sunt : Andreea Helen David, Beatrice Bowden, Ioana Goga, Maria Bălășoiu, Maria Elswood, Nico Marica, Olivia Negrean, Sabina Bijan.
Asociația este sprijinită de Dan Negru, Denis Hanganu, Carmen Lidia Vidu, Mădălina Bellariu, Ada Galeș, British Council, Institutul Cultural Român și mulți alții.
Pentru mai multe detalii www.drama-actingforlife.com / [email protected]