Durerea dentară este cea mai comună problemă a dinților, iar infecțiile dentare se numară printre principalele cauze de pierderi dentare. De aceea, este foarte important să recunoaștem simptomele premergătoare acestor probleme pentru a le putea trata înainte ca ele să se agraveze.

  

1. Durerea pe termen scurt (doar câteva secunde) declanșată de stimuli termici, calzi sau reci înseamnă, de obicei, că aveți o carie dentară.

2.Durerea de dinți care indică afectarea tesutului pulpar este provocată, în general, de agenți termici (rece) și chimici (dulce). Localizata, aceasta poate fi ușor tolerată și are o durată scurtă.

3. Durerea pulsatilă a dinților care se agravează la căldură, dar care se calmează temporar cu lichide reci, ascunde de obicei un proces de infecție a pulpei dentare, plină de puroi, care se va agrava în timp, devenind din ce în ce mai rezistentă la antiinflamatoare sau analgezice.

4. Dacă aveți dureri dentare doar atunci când mestecați alimente tari sau dacă dintele dvs. este foarte sensibil, este probabil din cauza unei infecții care a devenit cronică. Acest lucru înseamnă că infecția dentară va continua să revină dacă nu veți primi tratament.

5. Hiperestezia dentinară, sau durerea resimțită atunci când dintele intră în contact cu un obiect moderat (cum ar fi unghia sau periuța de dinți), este de obicei cauzată de recesiunea gingivală și de acumularea de bacterii din cauza particulelor de alimente care fermentează.

  

6. Sângerarea gingivală este răspunsul gingiilor la leziuni mecanice sau un semn clinic important în cazul inflamației gingivale (inflamație reversibilă a gingiilor).

7. Gingiile umflate sau tumefiate sunt, de obicei, un semn cheie al prezenței unei inflamații a gingiilor dentare, cauzată de microbii locali și de factori iritanți (placa bacteriană, tartru, carii dentare etc.), precum și de factori generali (gingii tumefiate din cauza diabetului sau a sarcinii, gingii mărite în timpul tratamentului pentru epilepsie sau afecțiuni cardiace).

8. Principalele cauze ale respirației urât mirositoare sunt: igiena orală deficitară, prezența excesivă a plăcii bacteriene, carii extinse pe suprafețele și în profunzimea dinților, infecții dentare și amigdaliene.

Nu ignorați aceste semne și simptome aparute la nivelul cavității orale și adresați-vă medicului stomatolog imediat ce le-ați observat. Vă așteptăm cu drag în clinica Artistic Dent, din București,  pentru a rezolva toate aceste probleme dentare.

Contact:

Str. Maximilian Popper nr.45, sector 3, Bucuresti

0765.507.665

[email protected]

www.artistic-dent.ro

Source