Antrenorii de copii și juniori de la Steaua București vor merge o săptămână, în luna august a acestui an, la Ajax Amsterdam. „Încerc să-i duc pe toți antrenorii noștri la Ajax. Una este să le povestești despre ce este acolo, și alta este să intri în mediul de acolo. Să vezi cum se desfășoară un antrenament, cum se exprimă antrenorii, care sunt detaliile pe care se pune accent, care este atitudinea acestora în cadrul antrenamentelor, să ai o discuție față în față cu antrenorul echipei de Under 12, de exemplu, și să vezi cum își formează ședințele de pregătire, câte ore petrece pe teren, ce face după antrenament, ce face după meci, care este relația cu preparatorul fizic sau cu directorul Academiei. Cu siguranță se vor întoarce mai bogați din punct de vedere al cunoștințelor”, a explicat Ogăraru demersul său, în exclusivitate pentru site.Fostul fundaș dreapta a antrenat grupa U18 și echipa a doua a clubului batav între 2015 și 2017 și vrea acum să aducă la Steaua metode de antrenament și de organizare de la gruparea „lăncierilor”: „Mă ajută foarte mult experiența de la Ajax, și cea de jucător, și cea de antrenor. Tot ce am învățat important la nivel de antrenorat am învățat acolo, de la pedagogie până la filosofie de joc, la strategii tehnico-tactice. Încerc să dau mai departe și antrenorilor, și jucătorilor. Dacă le-aș ține pentru mine, nu ar avea nicio valoare. Este și motivul pentru care m-am întors la Steaua”. Întrebat despre organizarea Academiei Ajax, Ogăraru a spus: „Sunt multe departamente la Academia Ajax, incomparabil mai mult față de ce avem noi aici. Oameni specializați, profesioniști în ceea ce fac. Sunt foarte departe de noi din punctul ăsta de vedere, sunt inovativi în tot ceea ce fac și în metodele de antrenament. Și sunt într-o continuă dezvoltare. Avem mult de muncă, dar sunt mai multe modele la care ne putem raporta. Atât timp cât vrem, putem face ca lucrurile să meargă și în România. Și e o marjă mare de creștere aici, foarte mult spațiu de a dezvolta”. #vremSteauaînA #aicieSteaua #spiritdeluptă

Source