Anatol Vidrașcu, fondatorul Grupului Editorial Litera, decorat de președintele României, Klaus Iohannis, pentru eforturile depuse în răspândirea valorilor culturale românești

Anatol Vidrașcu, fondatorul editurilor Litera din Republica Moldova și România și președinte al Institutului Cultural European, a fost decorat de președintele român Klaus Iohannis cu medalia aniversară „Centenarul Marii Uniri”, în semn de apreciere „pentru efortul depus în vederea păstrării identității naționale și a răspândirii valorilor culturale românești”.

„Această distincție marchează Centenarul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, precum și aniversarea a 30 de ani de relații diplomatice între România și Republica Moldova”, a transmis Administrația Prezidențială.

Anatol Vidrașcu s-a născut la 2 aprilie 1949 în satul Costuleni, raionul Ungheni. În 1967 a absolvit Colegiul Pedagogic din Călărași, după care a urmat cursurile Facultății de Filologie, specializarea jurnalism, din cadrul Universității de Stat din Chișinău, pe care a absolvit-o în 1975. A lucrat toată viaţa în domeniul editorial: a fost redactor, şef de redacţie şi director-adjunct al editurii Literatura artistică (1975–1989), după care, în 1989, a fondat editura Litera, prima editură privată din Republica Moldova şi România postdecembristă.

De 32 de ani, sub sigla Litera au văzut lumina tiparului peste 10 600 de titluri – enciclopedii, albume, atlase, dicţionare, manuale, cărţi pentru copii, istorie, cultură generală, beletristică, psihologie, ghiduri de călătorie, cu un tiraj general de peste 40 de milioane de exemplare.

Dintre acestea, menționăm câteva ediții de referință: Marele dicționar universal al limbii române în 12 volume, Enciclopedia universală Britannica în 16 volume, Marea istorie ilustrată a României şi Republicii Moldova, 1000 de ani de cultură şi civilizaţie românească, Arta românească, România în Primul Război Mondial, colecţiile „Biblioteca şcolarului” şi „Carte pentru toţi”.

Pentru activitatea sa editorială de peste 40 de ani, Anatol Vidrașcu a fost distins cu cele mai înalte decorații ale ambelor state românești: „Mihai Eminescu” (2000), ordinele „Serviciul credincios” (2004), „Steaua României” (2014) şi „Ordinul Republicii” (2014).

Președintele Klaus Iohannis a decorat cu acest prilej, pe 29 martie 2021, alte 19 personalități din domeniul cultural din Republica Moldova: Alexandru Bantoș (redactor-șef al revistei de cultură şi știință Limba română), Nicolae Botgros (director artistic şi prim-dirijor al Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”), Nicolae Bulat (profesor, istoric şi scriitor, director al Muzeului de Istorie şi Etnografie din Soroca), Valentina Casian (primar al orașului Strășeni), Vitalie Ciobanu (scriitor, ziarist, comentator la Radio Europa Liberă), Gheorghe Cojocaru (istoric, director al Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, comentator la Radio Europa Liberă), Alexandru Grecu (actor şi regizor, președintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova), Petru Hadârcă (actor şi regizor), Vladimir Mischevca (istoric), Viorica Moraru (director executiv al Complexului „Vatra Neamului”), Ion Negrei (om politic, istoric), Nicolae Negru (analist politic), Elena Pintilei (director general al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova), Simion Ropot (redactor-şef la Monitorul Oficial al Republicii Moldova), Teodora Rotaru (medic, scriitoare), Iulian Rusanovschi (promotor al restaurării monumentelor istorice ridicate în perioada 1918-1940), Maria Sargun (cercetător bibliograf), Tudor Ungureanu (muzician, conducătorul ansamblului etno-folcloric „Ștefan Vodă”), Tudor Zbârnea (directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei).

Source